Şeful judeţului îşi ascunde bogăţia

Vila preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a intrat la apă, a dezvăluit ieri ziarul de investigaţii GorjNews. Acest lucru reiese din declaraţia de avere a social-democratului din acest an, în care suprafaţa locuinţei sale este mai mică cu circa 169 de metri pătraţi faţă de cât era anul trecut.

În declaraţia de avere din 2009 preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a precizat că vila sa din cartierul Primăverii din Târgu Jiu are o suprafaţă de 509,86 mp şi o valoare de impozitare de 568.873. În acest an Călinoiu s-a răzgândit şi a declarat că imobilul în care locuieşte are o suprafaţă mult mai mică respectiv de 340 mp. El susţine că locuinţa s-a nu a suferit nici o modificare însă nu a putut explica diferenţa dintre cele două declaraţii de avere ale sale. „Aţi văzut greşit. Nu sunt modificări la suprafaţa casei ci la valoarea de impozitare care este mult mai mare faţă de cea de anul trecut“, a precizat Ion Călinoiu. Oricine studiază declaraţiile de avere postate pe site-ul CJ Gorj poate observa însă diferenţa.

Ion Călinoiu a dobândit vila din cartierul Primăverii din Târgu Jiu în urma despăgubirii de către fosta Companie Naţională a Lignitului Oltenia pentru o casă într-o zonă minieră pe care social-democratul a achiziţionat-o cu puţin timp înainte de a avea loc exproprierile.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: