Davidoiu: „Cineva are interes să fie scandal între mine şi Manţog”

Fostul director general al SNLO, Eugen Davidoiu, s-a arătat ieri surprins de faptul că presa a reaprins un scandal mai vechi existent între el şi Ionel Manţog. Davidoiu susţine există „o a treia persoană” care ar avea interes să existe un astfel de conflict şi a negat că ar fi fost ameninţat vreodată sau că l-ar fi ameninţat pe Manţog. Davidoiu nu a precizat cine ar fi „a treia persoană” interesată să provoace un astfel de scandal.

„Afirm, reafirm, nu am nicio problemă cu Ionel Manţog, nu ne-am ameninţat niciodată”, a declarat ieri Eugen Davidoiu, fostul director general al SNLO. Precizarea a venit după ce presa locală l-a citat pe Davidoiu cu declaraţii precum „Manţog mi-a promis că o să mă termine”, dar şi „Eu, şi mort o să-i bântui pe Manţog şi oamenii lui”. Eugen Davidoiu susţine că declaraţiile nu-i aparţin şi că vrea să fie lăsat în pace.

„Vreau să vă spun că cineva doreşte ceva”

Eugen Davidoiu susţine că nu mai are nimic de împărţit cu Manţog, câtă vreme nu mai lucrează în minerit, şi că nu are chef să fie folosit de cei care au interese în războiul cu Manţog: „Nu am pe ce să mă cert cu dumnealui, nu mai lucrez acolo, nu mai lucrez în sistemul respectiv. Eu sunt în Bucureşti, el în Târgu-Jiu... Vreau să vă spun că cineva doreşte ceva. Cele trecute le-am rezolvat împreună, am discutat omeneşte. Cât despre declaraţii, ce să spun, cineva doreşte ceva... N-am nicio problemă cu dumnealui şi nu înţeleg de ce cineva vrea să creeze această idee, cine are acest interes. Ce rost are ca noi doi să facem ce vrea a treia persoană, a patra sau a cincia- Eu v-am spus şi sper ca şi domnul Manţog să-şi păstreze aceeaşi idee, nu avem nicio problemă unul cu celălalt”.

Davidoiu a mai precizat că şi-a rezolvat vechile probleme cu Manţog şi că s-au înţeles să îşi vadă fiecare de ale lui.

Manţog: „Nu am nicin pact cu Davidoiu”

Ionel Manţog a precizat că el nu are nicio luptă cu Davidoiu deoarece niciodată nu se războieşte cu oameni, ci cu probleme şi mentalităţi. „Nu am de ce să-i vreau capul lui Davidoiu, dar asta nu înseamnă că am un pact cu el. Problema cesiunii creanţelor a ajuns la organele specializate ale statului, cred că ele trebuie să facă justiţie, nu eu sau altcineva, drept pentru care acest capitol este încheiat”, susţine Manţog.

Acesta mai spune că este mai supărat pe cei care l-au susţinut pe Davidoiu în funcţia de director general, decât pe acesta din urmă: „Ceea ce s-a întâmplat la SNLO cu privire la cesiunea creanţelor era o premieră pe care nici măcar nu puteam să mi-o imaginez şi cred că ea trebuie dezavuată şi eventual, la propunerea organelor statului, pedepsită pentru a nu se mai repeta. Repet că sunt mai supărat pe cei care i-au dat lui Davidoiu senzaţia de putere şi intangibilitate pentru a-l folosi, deşi ştiau cât de mult rău pot face măsurile pe care le lua”.

Ionel Manţog recunoaşte că Davidoiu a fost singurul om la adresa căruia a făcut vreodată o plângere penală, dar că a făcut asta pentru că mai era cineva la mijloc: „În viaţa mea nu am reclamat pe nimeni  până la Davidoiu, căruia i-am făcut o plângere penală pentru calomnie, doar pentru că era o a treia persoană la mijloc. În 2009 m-a căutat şi m-a rugat să îmi retrag această plângere. I-am spus că îmi voi retrage această plângere doar dacă va căuta acea persoană, îşi va cere iertare şi o va primi. Pentru că a făcut acest lucru mi-am retras plângerea”.

Davidoiu: „Contractul cu Best a fost corect”

Eugen Davidoiu a primit la începutul acestei luni calitatea de învinuit în dosarul privind creanţele concesionate de SNLO către firma Best Recuperare în timpul mandatului său de director general. Manţog a criticat de-a lungul timpului acest contract, pe care Davidoiu îl consideră şi acum corect. „Contractul cu Best a fost un contract corect şi este un contract corect. Atâta timp cât sunt interesaţi să cerceteze, să cerceteze. Opiniile mele în presă sau la televiziuni nu-şi au rostul. Eu am semnat contractele, ştiu cum sunt şi au fost avizate de oameni mari, judecători şi atâta timp cât au văzut aceste documente totul este în regulă”, a spus Eugen Davidoiu.

A TREIA PERSOANĂ

Întrebat cine ar putea să fie a treia persoană care are interes să provoace scandal între el şi Davidoiu, Manţog a menţionat că este probabil „aceeaşi persoană” care are interes să provoace scandal între el şi Ruşeţ.

Vizualizări: 261

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: