Șeful ADIS Gorj explică majorarea prețului la gunoi

Oficialii Consiliului Județean Gorj reacționează după ce unii primari s-au declarat revoltați de modificarea tarifelor pentru ridicarea gunoiului. Cei de la ADIS au stabilit ca taxa să fie majorată la opt lei de persoană, de la începutul acestei luni, în comunele care fac parte din asociație. Doru Tașcău, președintele ADIS Gorj, a declarat că tariful a fost negociat de la nouă lei. "Le spun celor nemulțumiți să verifice dacă au alte județe tarife mai mici decât noi și să ni le spună și nouă", a mai spus Tașcău.

În Asociația de dezvoltare intercomunitară în domeniul serviciilor publice de salubrizare Gorj se regăsesc circa 40 de primării din județul Gorj. De anul trecut, ADIS a desemnat o firmă din Mehedinți să strângă gunoiul din aceste localități.

La începutul anului 2022, tariful a fost modificat și a fost stabilit la 5,15 lei de persoană. Până atunci, prețul era per gospodarie. De la 1 martie, tariful a fost majorat la 8 lei de persoană.

Doru Tașcău, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj și președinte al ADIS, a vorbit despre nemulțumirea primarilor: "Nu vreau să fac comentarii la comentarii. Nu vreau să par arogant, dar nici nu vreau să cobor la unele comentarii pentru că nu își au rostul. În 2020, am fost delegat in ADIS, ca reprezentant al Consiliului Județean, si am preluat, in ianuarie, presedintia ADIS. Erau două mari probleme. Groapa de la Targu Jiu era inchisă și Supercom, care presta serviciile respective, solicitase o majorare de pret de la 16 lei pe gospodarie la 23 de lei", a precizat Tașcău.

Așa au ajuns autoritățile să încheie contractul de salubrizare pentru comunele care fac parte din asociație cu o firmă din Drobeta-Turnu Severin. Doru Tașcău a declarat că nu este foarte mulțumit de activitatea acesteia. În plus, a subliniat că tariful ar fi cel mai mic din țară.

"Nu suntem foarte mulțumiți de prestația pe care o au oamenii ăștia, dar până la urmă au ridicat gunoiul din comune. În ianuarie, au fost puse în discuție taxa pe persoană sau taxa pe cât gunoi arunci. Cea de-a doua variantă este mai bună, dar asta presupune ca mașinile să aiba cântare și nu au. Primarii au facut un calcul și au zis că sunt 126 de mii de oameni în ADIS și pentru ei se va presta activitatea. Ei au venit în ianuarie cu 5 lei pe persoană, apoi primarii au venit cu un număr mai mic de localnici. Vreo sută de mii. A crescut prețul la motorina, a crescut taxa la depozitare, au venit cu o propunere de 9 lei. Am negociat la 8 lei de persoana și s-a aprobat tariful de 8 lei. Eu le spun celor nemulțumiți să verifice dacă au alte județe tarife mai mici decât noi și să ni le spună și nouă", a mai declarat Tașcău, într-o emisiune la Gorj TV.

Unul dintre primarii care au contestat public această majorare de preț a fost Liviu Cotojman, din Roșia de Amaradia.

Vizualizări: 1,570

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: