Seară haiducească la singurul centru de echitație din Gorj. Cum te înscrii!

O alternativă de petrecere a timpului liber este pusă la punct de un instructor de echitație din Gorj.  Mai exact se dorește organizarea unei seri haiducești la Centrul de Echitație din satul Roșia-Jiu din comuna Fărcășești.




Reprezentanții singurului centru de echitație din Gorj unde gorjenii pot învăța să călărească, se pot plimba prin natură sau pot aduce la hipoterapie micuții cu anumite afecțiuni medicale, propun un eveniment destinat exclusiv persoanelor majore.


Este vorba de o seară haiducească,  o activitate organizată pentru prima dată în Gorj.


„Aștept să văd câte persoane se vor înscrie la acest eveniment, iar ulterior o sa comunicăm data și condițiile de participare. Încercăm să facem ceva nou pentru județul Gorj. Deja am dat startul la înscrierea pentru seara haiducească la Centrul de Echitație RF. Sosirea la Centru va fi la ora 17:00, pregătirea cailor 17:00 - 17:30, încălecăm pe cai 17:30, plecăm în drumeție aproximativ 2 ore, ora 20:00 ne întoarcem la centru unde ne așteaptă focul de tabără, mâncare tradițională, grătar, ceaun de berbecuț, avem și muzica, chitară și solist vocal, pentru a petrece pana la zorii zilei. Acest eveniment este accesibil persoanelor majore", a precizat Dan Felușcă.


 Gorjenii cu vârsta de peste 18 ani care vor să participe la seara haiducească se pot programa la numărul de telefon 0723 152 977.

Vizualizări: 2,065

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: