Se măreşte alocaţia de hrană pentru copiii din centrele de plasament
Consiliul Judeţean Gorj a aprobat majorarea nivelului alocaţiei de hrană pentru beneficiarii serviciilor sociale de tip rezidenţial din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
În acest context, s-au stabilit următoarele sume:
-27 de lei pe zi pentru copiii din serviciile de zi publice, copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, precum şi pentru copiii aflaţi în case de tip familial,
-27 de lei pe zi pentru mama protejată în centrul maternal,
-27 de lei pe zi pentru persoanele adulte, adulte cu dizabilităţi şi pentru persoanele vârstnice,
-36 de lei pe zi pentru beneficiarii diagnosticaţi cu diabet şi celiakie.
De asemenea, pentru copiii diagnosticaţi cu HIV sau cu SIDA, cuantumul alocaţiei de hrană se va majora cu 50% în raport cu sumele prevăzute.