Scor bun în al doilea amical pe pământ austriac
Pandurii Târgu Jiu a câştigat al doilea meci din stagiul austriac, scor 3-1 contra bosniacilor de la Velez Mostar. Pentru gorjeni au marcat: Breeveld (min. 24'), Răduţ (44') şi Şendroiu (62').
Pandurii a dominat prima repriză, Matulevicius având două şuturi periculoase prinse de portar în minutele 14 şi 17, Răduţ şi Anton fiind alţi autori ai ratărilor. Două dintre ocaziile gorjenilor din prima repriză s-au transformat în goluri. Olandezul Breeveld a finalizat perfect în min. 24 cu un şut din interiorul careului, iar Răduţ a dublat avantajul cu un minut înainte de pauză cu un şut bine plasat din careu după o pasă venită de la Anton.
La fel ca în primul amical, Grigoraş a schimbat complet echipa la pauză. Pandurii a mai înscris o dată prin tânărul de 18 ani, Andrei Şendroiu, care a finalizat superb cu un şut la vinclu o acţiune creată de Elton da Silva în minutul 62. Mingote s-a remarcat şi el prin două intervenţii salvatoare la ocaziile bosniacilor din minutele 57 şi 75, ultima o minge scoasă in extremis cu piciorul din poziţie de unu la unu cu adversarul.
Jocul a fost îngreunat de condiţiile meteo, terenul fiind dificil din cauza ploii căzute în timpul zilei, iar în repriza a doua vântul a suflat cu putere.
Anton: Am crescut în joc
Paul Anton, căpitanul pandurilor din primele partide de verificare din această vară, crede că a fost un test reuşit pentru echipa sa. „Putem spune că am crescut de la primul joc la al doilea, deşi nu cred că acesta a fost obiectivul domnului profesor, dânsul a lucrat cu noi în perioada aceasta şi fizic, nu cred că a urmărit lucrul ăsta. Însă eu zic că am răspuns bine şi am şi crescut de la un joc la altul", a declarat pentru site-ul oficial al clubului mijlocaşul ce a evoluat în primele 45 ale testului cu Velez Mostar, la fel ca în prima partidă din Austria, cu ungurii de la Spartacus.
Acesta îşi doreşte ca toţi jucătorii să fie feriţi de accidentări. "Sper să n-avem parte de accidentări, atât eu cât şi colegii mei să fim sănătoşi, să putem să putem ataca acest sezon în formă maximă şi să obţinem tot ce ne dorim, tot ce ne propunem", a spus Paul Anton.
Pandurii Târgu Jiu - Velez Mostar 3-1 (2-0)
Pandurii prima repriză: Stanca - Pleaşcă, Erico, Christou, Momcilovic - Breeveld, Anton (cpt.), Răduţ - Shalaj, Matulevicius, Nicoară
Pandurii repriza a doua: Mingote - Unguruşan (cpt.), Pîrvulescu, Negrescu, Ciucur - Pană, Elton - A. Predescu, Buleică, Şendroiu - M. Roman.