Școli închise una după alta în satele din Gorj din lipsă de elevi

Multe școli au fost, puține au rămas, iar altele riscă să fie închise. Dacă în urmă cu ani buni fiecare sat din comunele Gorjului avea propria școală, acum numărul unităților de învățământ funcționale a scăzut drastic. Efectivele tot mai mici de elevi au dus la închiderea multor școli. Cu zeci de școli pe care s-a pus lacătul și învățământ la simultan, pericolul restrângerii de activitate nu a trecut.

Comuna Borăscu se numără printre localitățile cu cele mai multe școli închise. Sunt cinci la număr cu lacătul pe ele,iar elevii continuă să scadă de la un an la altul. În această toamnă nu se va închide nimic însă nici elevi nu sunt suficienți așa că aici se învață la simultan, iar la grădinițe abia se formează câte o grupă.

Primarul Constantin Țucu numără școlile rămase pustii, dar și elevii care se împuținează de la un an la altul. "Din șapte școli, mai avem doar două funcționale în comună. Școala din satul Banu a fost reabilitată acum 10 ani după normele europene și a fost închisă acum doi ani. Școala de la Menții din Dos s-a închis acum un an, școala de la Școrușu s-a închis de doi ani. La Calapăru avem doar grădinița cu o grupă de 10 preșcolari. Singurele școli care mai funcționează este cea primară de la Miluta cu clasele I-IV la simultan și școala gimnazială de la Borăscu”.

Nici la Vladimir situația nu este mai bună. Chiar dacă anul acesta nu se închide nicio unitate de învățământ în mod sigur în următorii ani se va întâmpla acest lucru. "Din păcate, numărul de copii a scăzut destul de mult. Din fericire, să zic așa, anul acesta nu se închide nicio școală, însă de la anul cred că școala primară de la Vladimir nu va mai funcționa. E o școală destul de veche, a fost modernizată în 2008, și ar mai avea nevoie de intervenții, însă nu mai facem pentru că nu avem de ce. Numărul de elevi a scăzut foarte mult. Cel mai probabil va rămâne numai școala de la Andreești, unde sunt două corpuri pentru învățământ primar și gimnazial”, a precizat Marius Vijulan, viceprimar cu atribuții de primar în comuna Vladimir.

Vizualizări: 4,837

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: