Școli fără lemne în prag de iarnă
Se apropie sezonul rece, dar sunt școli unde nu a fost asigurat stocul de lemne. Primarii dau asigurări că nu vor avea probleme în sezonul rece. Fac aprovizionări în această perioadă și combustibilul va fi suficient pentru încălzirea unităților de învățământ. Verificări la instalațiile de încălzire vor face și pompierii în perioada următoare.
Școlile din Roșia de Amaradia, Scoarța, Dănești, Brănești, Arcani, Prigoria și Dănciulești încă nu au asigurat stocul de lemne pentru iarnă. „Localitățile sunt în curs de aprovizionare. Nu cred că vor fi probleme. Nu au fost nici în ultimii ani astfel de probleme. Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență vor merge să verifice toate instalațiile de încălzire, precum și sobele pentru a nu fi probleme în sezonul rece”, a declarat subprefectul Sorin Arjoca.
Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia, a declarat că a asigurat 50% din stocul necesar, iar lemnele provin din rezerva de anul trecut. „Noi avem lemne chiar de anul trecut. Stocul este asigurat în proporție de 50%. Facem demersuri să mai cumpărăm până completăm stocul, însă sunt sigur că nu vom consuma mai multe lemne. Practic, nouă ne-ar ajunge și stocul actual. Chiar dacă iarna care se apropie se anunță mai geroasă, vom face față. Nu vor fi probleme”, este asigurarea lui Liviu Cotojman. La Roșia de Amaradia sunt patru școli.