Școli din Gorj, nepregătite pentru noul an. Sunt încă în șantier!

Mai sunt nici două săptămâni până când va începe noul an școlar, dar mulți copii din Gorj vor învăța în alte școli. Unele unități de învățământ sunt încă în șantier și lucrările de modernizare nu vor fi gata până pe 11 septembrie, când elevii sunt așteptați, din nou, în bănci. 

Toate școlile din județul Gorj sunt verificate în aceste zile de comisii mixte. Sunt școli prinse în proiecte de modernizare, alte școli afectate de cutremure, dar încă în șantier și copiii vor învăța, cel mai probabil, în alte unități de învățământ.

“De luni, împreună cu Prefectura, verificăm stadiul lucrărilor în ce privește școlile din județul Gorj. Cei de la ISU, DSP. Se fac verificări, se constată dacă sunt unități școlare unde nu ar putea începe cursurile la 11 septembrie. Avem școli în lucru și vor rămâne relocate clădirile care au fost și în anul școlar anterior pentru că nu au fost terminate lucrările. Cele care au fost afectate de seismele din februarie, dar și alte unități unde au existat proiecte pentru modernizare”, a explicat Marcela Mrejerul, inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Mrejeru a și dat câteva exemple. Și nu sunt puține școlile unde șantierul se va termina spre finalul anului. 

“La Tismana, domnul primar vrea să înceapă școala. Știți că liceul și școala de la Celei au fost afectate de cutremur. Domnul primar a dat asigurări că lucrările se vor finaliza. Am zis măcar la 3 noiembrie să fie gata ca să mutăm copiii de la Pocruia, unde sunt acum. La Arcani, copiii merg la Stroiești. Nu se mai duc la Arcani. Este o clădire modernizată. Sunt cei mai puțini copii din toate școlile câte sunt în Gorj. Comuna este mică. Mai avem la Cătunele. S-a refăcut școala, acoperișul a fost refăcut, a fost consolidată clădirea și este gata, însă deocamdată primăria nu a obținut și avizele necesare. Domnul primar a dat asigurări că va face tot ce e posibil să înceapă școala la Cătunele. Este dotată cu mobilier nou. Avem o problemă la Slivilești, unde sunt lucrări de modernizare. Din discuțiile cu domnul director, mi-a dat asigurări că aceste lucrări vor fi finalizate. Am primit poze de la inspectorul care a mers acolo și sunt cam sceptică”, a mai spus Mrejeru, într-o emisiune la Radio Târgu Jiu.

Vizualizări: 1,589

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: