Școală transformată în club pentru pensionari
O școală din comuna gorjeană Bumbești-Pițic va fi transformată într-un club al pensionarilor. Autoritățile au reușit să atragă peste 300 de mii de lei, fonduri europene, bani cu care să modernizeze clădirea degradată. Școala a fost închisă din cauza numărului redus de copii, iar cei rămași în sat au fost mutați la unitatea de învățământ din centrul comunei.
Primarul din Bumbești-Pițic, Michy Nioață, a anunțat că valoarea proiectului este de 366 de mii de lei, iar banii provin de la Uniunea Europeană. Școala va primi o destinație nouă după ce va fi modernizată: va fi un club destinat bătrânilor din comună.
„Ca orice locație nelocuită, aceasta se degradează. De aceea, am considerat că este mult mai bine să schimbăm destinația acestei clădiri decât să se degradeze văzând cu ochii pentru că foarte mulți dintre noi avem amintiri cu această fostă școală. Scăderea drastică a numărului de copii ce locuiesc la sate a făcut ca multe școli să se închidă prin comasarea cu alte școli. Așa s-a întâmplat și cu școala noastră, dar am reușit să-i dăm altă destinație pentru a nu dispărea definitiv”, a transmis primarul din Bumbești-Pițic.
În câteva luni, școala va putea găzdui activități recreative la care pot participa toate persoanele vârstnice din comunitate. Tot aici, vor primi și asistență medicală în caz de nevoie. „Va fi un club al pensionarilor, unde aceștia se pot întâlni să desfășoare diverse activități recreative sau asistență medicală. Vor putea desfășura aici și elevii diverse activități și vor beneficia de supraveghere și îndrumare”, a mai explicat primarul.