Școală bombardată, zeci de copii uciși

Cel puţin o sută de persoane au murit în nord-estul Afganistanului, după un bombardament afgan asupra unei școli coranice (madrasă). Un prim bilanț este de “59 de morţi, dintre care majoritatea copii, în unele cazuri de 8 ani, şi 17 talibani”, precum şi “57 de răniţi”.

Raidul a avut loc luni la prânz, în timpul unei ceremonii pentru înmânarea diplomelor de sfârşit de an într-o madrasă din acest district, aflată majoritar sub controlul talibanilor.

Misiunea de Asistenţă pentru Afganistan (Manua) a anunţat că a trimis la faţa locului o echipă a diviziei Drepturile Omului, pentru “a stabili faptele”, precizând că “urmăreşte îndeaproape” informaţiile referitoare la acest bombardament.

Armata şi serviciile de securitate îi acuză pe insurgenţi că au planificat o reuniune a comandanţilor lor în această şcoală religioasă şi au dispus “de jur împrejur numeroşi gardieni pe motociclete”. “Ei au tras imediat cu arme uşoare contra elicopterelor armatei după raid”, a precizat una dintre aceste surse.

Vizualizări: 1,325

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: