Scandal la dezbaterea publică pentru reautorizarea Termo Rovinari

Cetăţenii din Fărcăşeşti, în frunte cu primarul Constantin Drăgoescu, cer Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj să organizeze o nouă dezbatere publică în vederea reautorizării Termocentralei Rovinari. La prima şedinţă, localnicii au plecat numai după câteva minute după ce, spun ei, cei de la APM Gorj şi CE Oltenia le-au comunicat că nu îi interesează problemele lor. Demersul este susţinut şi de ecologişti, care au depus deja o solicitare la Mediu pentru reluarea dezbaterii publice.

Dezbaterea publică pentru reautorizarea Termocentralei Rovinari a avut loc în data de 14 decembrie, la Liceul Tehnologic Roşia Jiu. Zeci de localnici s-au prezentat la întrunire, însă nu au stat decât câteva minute, după care au părăsit sala. Primarul Constantin Drăgoescu spune că oamenii nu au fost lăsaţi să-şi spună opinia. „Ne-au dat cuvântul să vorbim şi când discutam, o doamnă de la Mediu a spus că nu o interesează ce vorbim. I-am spus că dacă nu o interesează, ieşim afară. Şi am ieşit afară cu toţi oamenii. Dacă domnii de la Mediu, de la CEO, nu au vrut să asculte problemele cetăţenilor din Roşia Jiu şi Rogojelu care sunt afectaţi de termocentrala Rovinari... Noi am vrut să ajungem la o înţelegere, să ascultăm fiecare om ce probleme are, dumnealor nu au vrut să ne asculte, iar oamenii au plecat”, a declarat Constantin Drăgoescu, primarul comunei Fărcăşeşti.

Localnicii s-au mobilizat. Au strâns semnături şi vor depune un memoriu la CE Oltenia şi APM Gorj pentru organizarea unei alte dezbateri publice. Cu o singură condiţie: să asculte probleme cetăţenilor din Roşia Jiu şi Rogojelu. „Oamenii sunt afectaţi de zgomot şi de praf. Sunt cetăţeni din satul Rogojelu, în jur de 20 de băieţi, n-au serviciu, n-au niciun venit. Sunt destule firme care lucrează la Termo Rovinari la care ar putea fi angajaţi. În 2015 s-a făcut tot aşa, o dezbatere, s-au promis multe şi nu s-a făcut nimic. Oamenii sunt supăraţi. Au convenţii că sunt afectaţi de zgomot şi nu s-a rezolvat nimic”, a mai spus primarul din Fărcăşeşti. 

Reprezentanţii Bankwatch România, care au fost prezenţi la dezbaterea din data de 14 decembrie, susţin demersul localnicilor din Fărcăşeşti.

APM Gorj: Dezbaterea a fost legală

Autorizaţia integrată a Termo Rovinari expiră la 31 decembrie. Noua autorizaţie îi va permite funcţionarea pentru încă 10 ani. Cei de la APM Gorj spun că nu vor organiza o altă dezbatere. „Nimeni nu i-a cenzurat. Le-au spus doar să nu se facă campanie electorală, cum începuse primarul cu nu ştiu ce chestie. N-au lăsat-o pe doamna de la ISPE să prezinte proiectul şi programul pentru că pe ei nu îi interesează. Dezbaterea a fost legală, cine a dorit să participe şi să-şi spună punctul de vedere a stat. Nu vom relua procedura. S-au consemnat problemele ridicate şi au fost comunicate operatorului pentru a oferi soluţii la problemele de mediu ridicate”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj.

Primarul din Fărăcăşeşti a spus că în situaţia în care nu vor fi consultaţi din nou, localnicii ar putea organiza proteste, inclusiv acţiuni în instanţă.

Galerie foto


Vizualizări: 2,122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: