Scandal la Craiova. Robert Popa a părăsit echipa

FCU Craiova se confruntă cu o mare problemă de imagine după ce internaționalul U21 Robert Popa a părăsit echipa după meciul cu Rapid. Echipa trece printr-o formă bună de joc, dar, din păcate pentru olteni, alb-albaștrii din Bănie se confruntă și cu unele probleme.

După scandalul de la Comisia de Discpilină, acolo unde Sepsi a câștigat partida cu FCU, la „masa verde”, cu scorul de 3-0, acum alb-albaștrii au o altă mare problemă pe cap, conform ProSport.

Robert Popa a părăsit, fără acordul clubului, echipa după meciul cu Rapid, deranjat probabil de faptul că a pierdut lupta pentru titularizare cu Ionuț Gurău.  

Robert Popa a fost în sezonul oltenilor din Liga 2 titular indiscutabil al postului, la fel și în campionatul trecut de Liga 1. În prima parte a acestui campionat din Superliga a fost de asemenea titular, dar spre sfârșitul anului trecut internaționalul oltenilor a pierdut lupta pentru titularizare cu Ionuț Gurău, 1.98 m, portar care a avut în ultimul timp evoluții foarte bune și a dat o siguranță echipei din Bănie.

Popa a cerut recent să se rezilieze contractul după ce ar fi fost amenințat de Mititelu junior. „Eu am cerut rezilierea contractului în iarnă. Mi-a promis solemn și chiar și-a prezentat scuzele pentru întâmplare. M-am bucurat nespus de mult pentru echipă și rezultate, dar ulterior am aflat că nu o să mai joc indiferent de rezultate și așa eu nu pot să mai stau. O să merg unde o să joc. Rea-intenția s-a văzut că nu m-au împrumutat către alt club, unde aș putea să joc, și nici nu m-au vândut la alt club de la care au venit oferte pe orice sumă. Am informații că au cerut sume exorbitante. Este momentul în care trebuie să joc. Dacă nu joc până la vârsta de 22-23 de ani cariera mea de fotbalist s-a încheiat pentru ca nu mai e nimeni interesat de tine, decât familia. Trebuie sa demonstrez acum! Pur și simplu, din cauza amenințărilor primite nu mai am curaj sa merg la antrenamente pentru ca nu mai am siguranța integrității corporale!”, a spus Robert Popa pentru ProSport.

Contactat telefonic, patronul lui U Craiova 1948, Adrian Mititelu a declarat: „Nu doresc să fac momentan niciun comentariu despre acest subiect. Voi vorbi după partida cu FC Voluntari„.

Vizualizări: 1,081

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: