Scandal la Arcani. A stat cu porcul mort în coteț aproape 20 de ore

Nu e de mirare că județul Gorj e fruntaș când vine vorba de pesta porcină. Virusul se răspândeşte rapid și pare să fi scăpat de sub control în multe localități din Gorj unde mulți oameni au tăiat porcii de teamă că rămân fără ei. Alții s-au trezit cu animalele moarte în coteț și au așteptat aproape o zi si o noapte să fie ridicate cadavrele. Atât de mare e birocrația și atât de greoi se mișcă lucrurile. 

Peste 170 de focare de pestă sunt în Gorj. Județul nostru e pe primul loc la nivel național când vine vorba de pestă.

O familie din Arcani a stat cu porcul mort în coteț aproape 20 de ore. Porcul dădea semne că e bolnav încă de joi, a fost chemat medicul veterinar. A fost testat și pentru pestă. Rezultatul a venit în ziua în care animalul a murit. "Stăm cu porcul mort în coteț de ieri, de la 6. Ne-au spus că programul s-a terminat și că vin azi. Azi au venit, s-au uitat peste gard la vecini, au făcut niște hârtii și apoi au plecat. Noi tot asteptam să ne ia porcul din coteț, să-l îngroape, să-i facă ceva. Mi-a zis cineva de la DSV la telefon să-l îngrop în grădină. Păi așa am ajuns? Ne întrebam cum se răspândește virusul. Iată!", a spus, revoltat, un localnic. 

În cele din urmă, la fața locului, au sosit reprezentanți ai DSV și ai Primăriei Arcani alături de un medic veterinar. "Asteptăm un excavator să vină să-l ia și să-l îngroape primăria. Noi sperăm să fim despăgubiți pentru că nu e vina noastră. Toți vecinii au rămas fără porci. Unii i-au tăiat, altora le-au murit. Nu mai are nimeni porc de Crăciun", a mai spus bărbatul. 

Edilul comunei Arcani, Dan Coiculescu, a spus că puțini oameni mai cresc porci. "Oamenii s-au speriat, au apucat să-i sacrifice de mult de teamă că s-ar putea îmbolnăvi. Nu mai prea au porci pentru Crăciun oamenii. Și nici nu vor mai crește. Noi am făcut demersuri, am identificat un loc unde vom face groapa în caz că mai apar astfel de cazuri", a declarat primarul. 

Prefectul județului Gorj le-a transmis autorităților că nu mai acceptă nici măcar o oră de întârziere în cazul în care vor muri porci în gospodăriile oamenilor. 

În satul Moi, din Bîlteni, au fost omorâți toți porcii ca măsură de prevenție. Nici nu au mai fost testați dacă sunt bolnavi sau nu. Cu toate acestea, autoritățile cred că nu aceasta este soluția pentru a scăpa de virus.

Vizualizări: 4,592

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: