Șase posturi scoase la concurs de IPJ Gorj

Poliția Română scoate la concurs 412 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă din sursă externă, în scopul reducerii deficitului de personal. În cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj sunt scoase la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, 6 posturi de ajutor de șef (Post Poliție Aninoasa, Post Poliție Căpreni, Post Poliție Crușeț, Post Poliție Stejari, Post Poliție Berlești și Post Poliție Bumbești Pițic).

Înscrierile se fac on-line, în perioada 13 – 24 septembrie a.c., inclusiv în zilele nelucrătoare.

În perioada 11 - 19 octombrie a.c., candidații, ale căror dosare au fost validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice.

La data de 23 octombrie a.c., va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.

Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile de ajutor şef de post din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi „admis” să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute.

De asemenea, în această perioadă, Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj realizează recrutarea și selecția candidaţilor pentru admiterea la următoarele unități de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne:

a) Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” și Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” (atât pentru locurile proprii, cât şi pentru locurile altor beneficiari);

b) Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” (în situaţia în care candidaţii nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat), iar informațiile privind organizarea și desfășurarea concursului, precum și precizările referitoare la susținerea evaluării psihologice se vor afișa în timp util pe pagina de internet a IPJ Gorj: https://gj.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-scoli.

Vizualizări: 2,475

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: