Şarapatin vrea centre de excelenţă pentru olimpici

Deputatul de Gorj, Elvira Şarapatin, este coiniţiator la un proiect de modificare a Legii Învăţământului, care prevede ca în fiecare judeţ să se înfiinţeze câte un centru de excelenţă care are rolul de a selecta copiii capabili de performanţă şi de a-i pregăti pentru a participa la concursuri, competiţii naţionale şi internaţionale. ,,În judeţul nostru, un astfel de centru de excelenţă nu există, dar, în urma discuţiilor repetate avute cu cadre didactice care pregătesc elevi performanţi, dar şi cu inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, am ajuns la concluzia că este mai mult decât necesar să se creeze şi la noi astfel de posibilităţi. Aştept, în continuare, propuneri şi soluţii din partea cadrelor didactice”, a declarat deputatul PSD, Elvira Şarapatin.

Proiectul realizat împreună cu vicepreşedintele Comisiei pentru Învăţământ din cadrul Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Mihaela Huncă, a fost adoptat deja, săptămâna trecută, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 191 voturi „pentru”, 29 voturi „împotrivă” şi 56 de abţineri.

Vizualizări: 1,023

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: