Şapte gorjeni au sărbători 1 Mai prin furt
Chiar dacă guvernul a dat liber de la muncă pe 1 mai, hoţii nu s-au odihnit. Nu mai puţin de şapte gorjeni au ajuns pentru 24 de ore în arestul poliţiei, fiind suspectaţi de furt.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu depistat şapte persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, suspectate de comiterea infracţiunii de furt calificat.
În cursul nopţii de 1 mai a.c., orele 03:30, poliţişti ai Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu, în timp ce executau serviciul de patrulare pe str. Agriculturii din localitate, au oprit pentru verificări un autoturism, întrucât existau indicii că ocupanţii acestuia sunt suspecţi de comiterea unei infracţiuni. “Poliţiştii au procedat la legitimarea ocupanţilor autoturismului, identificându-i ca fiind D.A., de 20 ani, L.V., de 23 ani, I.C., de 22 ani, R.C., de 30 ani, L.C., de 20 ani, P.C., de 22 ani, toţi din mun Tg.Jiu şi L.A., de 24 ani, din comuna Aninoasa, judeţul Gorj. Cu ocazia controlului autoturismului, în interior au fost găsite mai multe bunuri (truse de chei tubulare auto de diferite mărimi, o combină audio, piese auto dezmembrate), a căror provenienţă nu a putut fi justificată”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Tg.Jiu, pentru cercetări. Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cele şapte persoane sunt suspecte de pătrunderea prin efracţie într-o anexă (garaj) a locuinţei lui L.I., de 58 ani, din Tg.Jiu, de unde au sustras bunurile găsite asupra lor, a căror valoare a fost estimată la suma de 1.500 lei. Întreaga cantitate de bunuri sustrase a fost recuperată şi restituită părţii vătămate.