Sapă gropi, căutând canalizarea de la Sala Sporturilor

Încă o problemă la Sala Sporturilor din Târgu Jiu. După ce zilele trecute a plouat în ea, acum s-a aflat că una sau două băi nu sunt conectate la canalizare. Sala Sporturilor a fost recepţionată acum câteva săptămâni, modernizarea ei fiind finanţată cu milioane de euro de Compania Naţională de Investiţii.

Jurnalistul Narcis Daju a filmat marţi gropile proaspăt săpate în jurul Sălii Sporturilor. A întrebat o femeie de serviciu ce face, iar aceasta a răspuns: „Căutăm canalizarea!”.

Raul Chiriac, director în cadrul Primăriei Târgu Jiu, a spus că problema este la una din băile din partea din spate a sălii. „S-a constatat la unul din grupurile sanitare că nu funcţionează corespunzător, adică apa uzată nu este preluată aşa cum trebuie. Nu s-a putut vedea de la început, de la recepţie, că nu a fost utilizat. S-a observat acum. Constructorul, pe zona aceea de grup sanitar, s-a conectat pe reţeaua veche”, a spus Raul Chiriac.

Practic, constructorul a făcut reţeaua interioară, care a fost racordată la o nouă reţea de canalizare, făcută de primărie. Se pare că unul dintre grupuri a fost conectat la canalizarea veche, nefiind clar în momentul de faţă cine a greşit, primăria sau constructorul. „Tocmai de asta am descoperit căminele, să vedem care este situaţia, este posibil să fie întrerupt pe o anumită zonă. O să vedem care e cauza exactă”, a mai spus Raul Chiriac.

Vizualizări: 935

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: