Sammy Basso a fost învins, dar a luptat până la capăt

Omul de știință italian Sammy Basso, cunoscut pentru vizibilitatea pe care a oferit-o progeriei, o boală neobișnuită care provoacă îmbătrânirea prematură, a murit la vârsta de 28 de ani. Basso a luptat pentru a se vindeva. Nu a reușit, dar lupta lui va continua, prin fundația sa, pentru găsirea unui tratament.


Potrivit mass-media locale, Basso a murit brusc sâmbătă seară într-un restaurant din Treviso, Italia, la câteva zile după ce a revenit dintr-o călătorie în China.

„Astăzi, lumina noastră, călăuzitorul nostru, s-a stins. Îţi mulţumim, Sammy, pentru că ne-ai inclus în această viaţă minunată”, a anunţat asociaţia pe care el a înfiinţat-o pentru creşterea nivelului de conştientizare asupra progeriei şi pentru strângerea de fonduri în scop ştiinţific.

El s-a născut în Schio (nord) în 1995 și, la doi ani, i s-a diagnosticat progeria Hutchinson-Gilford, o boală genetică extrem de rară care provoacă îmbătrânirea prematură și accelerată și afectează doar 1 din 20 de milioane de persoane.

Sammy Basso și-a dedicat întreaga viață cercetării sindromului cu care a fost diagnosticat. În 2018, a absolvit Facultatea de Științe Naturale a Universității din Padova (nord) cu o teză despre posibilele tratamente care ar putea încetini progresia bolii. El a fondat Asociația italiană pentru progerie Sammy Basso în 2005, deși era încă un copil, singur, pentru a sprijini cercetarea și a aduna fonduri pentru studii științifice.

Basso a avut multe apariții în mass-media pentru a informa publicul despre sindromul său și a jucat într-un documentar National Geographic despre o călătorie prin Statele Unite.

A fost operat pentru prima dată în 2019, pentru o problemă la aortă. Președintele Sergio Mattarella i-a acordat la scurt timp titlul de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene.


Sammy Basso a obținut o diplomă de masterat în biologie moleculară la Universitatea din Padova în 2021.

Vizualizări: 1,555

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: