Salvată din apele îngheţate ale Jiului
Gest extrem al unei femei în vârstă de 35 de ani din satul Celei, care luni dimineaţă a încercat să-şi pună capăt zilelor. Femeia s-a aruncat în râul Jiu, de pe podul din zona Pieţei Centrale din municipiu. Pompierii au intervenit la timp şi au scos-o din apa rece ca gheaţa. Femeia a rămas internată în spital, iar starea sa este stabilă. Medicii spun că pentru gestul său va trebui supusă unui control psihiatric.
Este vorba de Silvia M. din satul Celei, arondat oraşului Tismana, care s-a aruncat în apele reci ale râului Jiu, chiar în zona podului de la Piaţa Centrală din Târgu Jiu. Oamenii care se aflau în zonă şi care au asistat la întreaga scenă au spus că femeia ar fi decis să-şi pună capăt zilelor în acest fel, deoarece unul dintre fiii săi ar avea grave probleme de sănătate. Femeia a fost scoasă din apă de pompierii care s-au prezentat de urgenţă la faţa locului. "Am văzut când au scos-o pompierii. Nu putea să mai iasă, nu mai avea putere, strigau oamenii la ea să vină către mal, dar nu mai avea putere. Au intrat pompierii de au scos-o", a spus un bărbat prezent la faţa locului.
După ce a beneficiat de primele îngrijiri în ambulanţă, femeia a fost transportată la spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Medicii spun că viaţa nu îi este pusă în pericol. "A fost adusă o pacientă de 35 de ani de pe la Celei-Tismana, care a fost găsită într-o apă destul de mare, unde a sărit singură. A avut un conflict cu băiatul sau ceva de genul acesta. A fost adusă aici în şoc hipotermic. Medicii din UPU i-au acordat îngrijiri medicale. Acum este bine. Probabil că va ajunge şi la psihiatrie pentru un consult, dacă nu chiar internare. Fiindcă s-a aruncat intenţionat", a precizat Gheorghe Stanciu, purtător de cuvânt al SJU Târgu Jiu.
Primar: Gestul este nejustificat
Autorităţile locale din Tismana spun că nu se aşteptau la un asemenea gest din partea femeii care ar avea acasă şi doi copii. "Familia sa este compusă din 4 membri, doi copii şi părinţii. Are o situaţie materială bună, are o casă frumoasă, cu etaj. Este necunoscută din punct de vedere al problemelor sociale. Niciunul dintre copii nu este cu probleme de sănătate cunoscute, care să fi fost legate de vreun grad de handicap sau ceva de acest gen. Gestul este nejustificat", a comentat primarul din Tismana, Marian Slivilescu.