Şofer fugit de la accidentul în care şi-a rănit fiul

Drumul Naţional 67B a fost blocat duminică dimineaţa în dreptul localităţii Pojogeni, timp de trei ore, după ce o maşină a doborât un stâlp de electricitate. Accidentul a avut loc la 4.00 dimineaţa, dar localnicii au apucat să vadă şoferul şi un pasager fugind. Acesta din urmă a mers la spital pentru îngrijiri, refuzând să spună cine conducea maşina. Din primele cercetări, victima îşi proteja tatăl care era la volan.

Somnul locuitorilor din Pojogeni, Gorj, a fost curmat brusc duminică dimineaţa, de un zgomot puternic. Ieşiţi la poartă, câţiva localnici au apucat să vadă doi bărbaţi fugind dintr-o maşină care izbise stâlpul de electricitate atât de puternic, încât l-a doborât la pământ. Circulaţia a fost oprită mai multe ore, până la intervenţia celor de la CEZ.
Şoferul care a pierdut controlul volanului a fugit de la locul accidentului, comportament specific celor care se urcă băuţi la volan. De fugit a fugit şi pasagerul, care într-un final s-a prezentat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Acesta are 27 de ani, este din localitatea Scoarţa şi a refuzat să spună cine se afla la volanul maşinii. Primele indicii arată însă că la volan era chiar tatăl acestuia, care va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Vizualizări: 1,566

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: