Salariile angajaților de la primărie depind de plata datoriilor Complexului Energetic Oltenia 

Primăria comunei Săcelu nu are bani să plătească salariile funcționarilor în lunile octombrie și noiembrie, spune primarul Gheorghe Dumitrelea. Cum autoritățile locale au fost avertizate că rectificarea bugetară mult așteptată va fi pe zero, singura șansă ca salariații să primească banii ar fi ca cei din conducerea Complexului Energetic Oltenia să vireze sumele datorate comunei.

În acest moment salariații primăriei Săcelu sunt la mâna conducerii Complexului Energetic Oltenia. Dacă CEO va vira primăriei sumele de bani datorate din impozit, angajații își vor lua salarii în lunile octombrie și noiembrie. În aceleași situații sunt și însoțitorii persoanelor cu handicap din localitate.

”Din câte am înțeles eu, că așa ni s-a transmis, rectificarea bugetară pe care o așteaptă toți primarii va fi pe zero. Eu aș avea nevoie de bani pentru plata salariilor în lunile octombrie și noiembrie, dar și pentru asigurarea funcționării primăriei prin plata facturilor la utilități. Am discutat cu cei de la Complexul Energetic Oltenia să ne vireze cei 60.000 de lei care reprezintă impozitul pe ultimul trimestru, dar si datoria acumulată în anii 2020-2022, aduci când CEO a plătit taxele și impozitele locale la jumătate. Avem de recuperat undeva la  1.750.000 de lei plăți restante fără penalități”, a precizat primarul din Săcelu Gheorghe Dumitrelea.

Complexul Energetic Oltenia a acumulat aceste datorii la Primăria Săcelu din cauza unei hotărâri judecătorești interpretată greșit.

”În anul 2019, În baza unei hotărâri judecătorești CEO a plătit la jumătate taxele și impozitele locale. Ideea este că acea sentință făcea referire doar la anul 2019, însă a fost aplicată până în 2022. Adică în acești ani CEO a plătit ilegal taxele și impozitele la jumătate, iar acum trebuie să ne dea diferențele din urmă plus penalități. Dacă ne-ar vira toți banii care ni datorează am termina anul acesta fără probleme și nu am mai depinde de nicio rectificare. Ei au promis, acum să vedem dacă să țin de cuvânt” , a mai spus primarul din Săcelu.

Vizualizări: 2,153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: