Salarii majorate neplătite în învăţământ. Dascăli în grevă!
Ziua de luni se anunţă a fi una extrem de tensionată în mai multe şcoli din judeţ după ce, vineri, în mai multe unităţi de învăţământ nu au fost achitate salariile către dascăli. Cadrele didactice de la „Alexandru Ștefulescu”, din Târgu Jiu, au încheiat ziua de vineri cu o grevă, protestul fiind generat tocmai de lipsa banilor de pe carduri, dar şi de supărarea pe care o au dascălii pe şefii de la Inspectoratul Școlar care nu le-au explicat din ce cauză s-a ajuns aici.
Mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Gorj nu au putut să vireze vineri banii profesorilor pe carduri pentru că nu au avut sumele necesare în conturi. Banii ar fi ajuns pentru plăţi parţiale ale salariilor sau pentru achitarea acestora fără să fie plătite contribuţiile sociale şi celelalte obligaţii fiscale către bugetul de stat. Plata în asemenea condiţii reprezintă infracţiune şi orice director care vira salariile fără să achite contribuţiile sociale sau de sănătate se putea trezi acuzat de evaziune fiscală. Aşa s-a ajuns ca la şcoala „Alexandru Ștefulescu”, una dintre cele mai bune din municipiu, cadrele didactice să renunţe la ore la finalul zilei de vineri. Dascălii au ieşit în curtea şcolii, împreună cu elevii, şi acolo au rămas până s-a încheiat ziua de lucru.
„Au crescut salariile, dar nu se plătesc”
Dascălii au luat foc după ce au aflat că la unele şcoli ar fi fost refăcuţi fluturaşii cu salariile pentru a se asigura şi plata contribuţiilor sociale în funcţie de sumele disponibile, lefurile scăzând cu această ocazie. „Au fost colegi care au comparat şi au spus că au cu 14,4% mai puţin decât pe fluturaşii iniţiali. Cum au putut să refacă salariile. În baza cărei legi refaci tu, director sau contabil, salariul şi îmi diminuezi mie salariul? Nu există un astfel de temei”, a spus una dintre profesoarele greviste în timp ce discuta chiar cu conducerea şcolii. Pe baza sportivă, alături de elevi, s-au strâns circa 40 de cadre didactice, unele venind de acasă când au aflat că vor rămâne cu cardurile goale şi în următoarele zile.
„Suntem nemulţumiţi de faptul că nu ne primim salariile. Sâmbătă ar fi fost ziua de salariu şi, conform legislaţiei, dacă pică într-o zi de sâmbătă, trebuie să ne intre cu o zi mai devreme. Până la ora 14.00 trebuia să avem banii pe card, dar nu ne-au fost viraţi. Școala nu i-a virat deoarece nu există sumele în întregime pentru virarea salariilor, iar noi nu acceptăm o plată parţială. Nu avem nici un punct de vedere oficial că problemele se vor rezolva în următoarele zile. Inspectoratul a transmis doar să se respecte drepturile salariale ale fiecărui angajat, dar fără plata sporurilor sau a plăţii cu ora. De ce acum nu mai există bani? S-au mărit salariile, dar doar pe hârtie, pe fluturaş, în rest constatăm că nu există banii. Vrem să obţinem de la conducerea Inspectoratului un punct de vedere cu privire la această situaţie. Unde s-a greşit, de ce sumele nu sunt suficiente”, a spus Mihaela Niculete, unul dintre dascălii care a refuzat vineri să îşi mai continue orele în lipsa plăţii drepturilor salariale.
Directorul Aurel Popescu le-a precizat colegelor sale că nu poate face plăţile atâta timp cât nu are fonduri suficiente pentru a achita şi contribuţiile sociale şi pe cele de sănătate. Toată lumea l-a înţeles, dar, la fel, toată lumea a rămas supărată pe Inspectoratul Școlar care nu a dat nici un semn că ar putea rezolva criza astfel încât luni să fie evitată o grevă. Dascălii sunt decişi să nu renunţe la protest luni, dacă nu îşi primesc salariile, mai ales că au fost asiguraţi că există banii. Trei adrese a trimis directorul şcolii către IȘJ Gorj în speranţa că va clarifica lucrurile şi, până la declanşarea grevei, acestea tot nelămurite erau.
„De ce nu ni se comunică? Am înţelege că ministerul nu are suficienţi bani, că o să vină peste două săptămâni, dar nu ni se spune nimic oficial. Din contră, în presă, inspectorul general spune că o să primim banii, că niciodată IȘJ Gorj nu a avut atâţia bani pentru învăţământ ca acum, iar noi spunem că niciodată Gorjul nu a fost în situaţia de a nu plăti salariile”, a explicat Popescu.
Explicaţia ISJ
Un punct de vedere pe această temă din partea Inspectoratului Școlar a venit de la purtătorul de cuvânt Georgeta Popescu. Aceasta a menţionat că la momentul în care discuta cu jurnaliştii despre grevă, IȘJ nu aflase oficial despre acest protest. Iar în privinţa banilor, purtătorul de cuvânt ştia că aceştia există şi că plăţile s-ar fi putut face, deşi a recunoscut că fără achitarea contribuţiilor sociale, directorii intrau în zona penală. „Menţiunea Ministerului este că toţi trebuie să ne încadrăm în bugetul alocat şi în plata per elev. Ceea ce ştiu este că inclusiv Şcolii Generale «Alexandru Ștefulescu» i-au fost virate sumele necesare pentru plata salariilor. Integral, aşa mi s-a spus, dar cu menţiunea că pentru plata salariilor”, a precizat Georgeta Popescu.