Salarii mai mari pentru angajații de la Casele de Asigurări de Sănătate

Proiectul de lege care prevede, între altele, creşteri de salarii pentru angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, ca for decizional.

Astfel, protestul la care urmau să participe angajaţi, inclusiv din ţară, în Piaţa Victoriei, a fost anulat, anunţă Blocul Naţional Sindical.

Marţi, Camera Deputaţilor a dat votul final asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii.

Astfel, au fost înregistrate 203 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă”, 55 de abţineri, iar un deputat nu a votat.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 184/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, notează Pro TV.

Vizualizări: 1,363

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: