Salariații UM Sadu ar putea intra în șomaj tehnic
Angajații Uzinei Mecanice Sadu ar putea să intre în șomaj tehnic. Autoritățile din Bumbești-Jiu au în plan să-i propună această soluție ministrului Economiei. În acest fel, s-ar putea evita riscul ca oamenii să se îmbolnăvească, mai ales că sunt câteva sute de salariați pe fiecare tură. Reprezentanții UM Sadu au modificat programul angajaților tot ca o măsură de protecție în plină pandemie de coronavirus.
De aproape două săptămâni, cei circa 800 de angajați ai Uzinei Mecanice Sadu merg la serviciu în trei ture pentru a se evita aglomerația. Edilul din Bumbești-Jiu a explicat că va propune ca oamenii să intre în șomaj tehnic.
“Am discutat pentru a avea o intervenție la ministrul Economiei pentru că și Uzina Mecanică Sadu, ca și alte intreprinderi de profil din țară, fiind și o aglomerare mare de oameni, există această solicitare să intre în șomaj tehnic pe perioada cât acest virus va mai persista. Ce s-a putut face, ne-am împățit activitatea pe un program, astfel încât să nu mai fie așa de mulți. Se lucrează pe trei schimburi. Oamenii încep programul eșalonat ca să nu mai iasă toți odată. Au fost măsuri care s-au implementat deja de aproape două săptămâni”, a declarat primarul din Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, la Radio Infinit.