S-au înmulțit furturile de lemne. Care este situația în Gorj
În pragul sezonului rece, statisticile sunt tot mai îngrijorătoare. S-au înmulțit furturile din păduri. La nivel național, s-au dat amenzi de aproape 20 de milioane de lei în doar nouă luni. Și în județul Gorj, a crescut numărul infracțiunilor în domeniul silvic. Datele arată că, în acest an, polițiștii au confiscat de 30 de ori mai multe lemne decât anul trecut.
Polițiștii, jandarmii și pădurarii din Gorj au întețit controalele în zonele împădurite.
Față de anul trecut, infracțiunile sunt mai multe. S-au constatat de trei ori mai multe contravenții și au fost deschise peste 600 de dosare penale. Lemne au fost confiscate de 30 de ori mai multe decât în 2021. "Se observă o creștere semnificativă. În primele zece luni ale acestui an, fiind confiscat cu peste 12 mii de metri cubi mai mult material lemnos comparativ au aceeași perioadă a anului trecut", a declarat Ionela Popescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Misiunea pădurarilor nu e deloc ușoară. E pe cât de frumoasă, pe atât de periculoasă. Romică Prodea e pădurar de 42 de ani.
A mărturisit că a mai dat nas în nas cu hoții de lemne, în trecut, dar acum n-a mai avut astfel de probleme.
"Acum nu se mai fură. La noi, sunt probleme. Dar e greu să fii pădurar. Îmi amintesc că acum ceva ani, făceam patrulări colective cu patru sau cinci pădurari pentru a putea opri furtul de material lemnos. Nu știi intenția celui care vine la furat. Ăla vine, fură, fuge. L-ai prins acolo, îți dă la cap și pleacă. Noi suntem dotați cu arme de serviciu. Dar cu arma, trebuie mai întâi să-l somezi. Până: Stai!, poate se apropie și te linșează. Ești expus în permanență. Eu mă bucur că nu sunt așa probleme aici, la Dănești, Tâlvești. Nu avem oameni certați cu legea", a mai spus Romică Prodea.