S-a certat cu nora și a ajuns în arest
O tânără de 29 de ani, din comuna gorjeană Scoarța, a sesizat miercuri poliția cu privire la faptul că are un conflict cu socrul său.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, un bărbat de 66 de ani, din comuna Scoarța, ar fi exercitat acte de violență asupra norei sale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.
Ulterior, în noaptea de 4/5 august a.c., femeia a sesizat faptul că socrul său nu respectă măsurile impuse prin ordinul de protecție, acesta revenind la domiciliu, ocazie cu care a fost identificat de polițiști în apropierea locuinței.
Față de cele constatate, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecţie provizoriu, iar în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat, a transmis IPJ Gorj.