Ruşeţ şi Căldăruşe, salarii de la sindicat

Preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO) Gabriel Căldăruşe şi preşedintele executiv Ion Ruşeţ vor fi plătiţi din banii minerilor înscrişi în organizaţie. Decizia a fost luată în organele de conducere ale sindicatului, iar salariile vor fi de circa 6.000 de lei pe lună.

Gabriel Căldăruşe şi Ion Ruşeţ vor fi plătiţi de sindicat peste o lună. Ei îşi vor suspenda contractele de muncă de la CE Oltenia trecând pe statul de salarii al SMEO. Fiecare va primi circa 6.000 de lei. Deocamdată nu se ştie dacă ei vor mai avea şi alte facilităţi, însă decizia de a primi salariu de la organizaţie a fost luată pentru a evita o eventuală presiune a administraţiei asupra lor. Surse din cadrul sindicatului susţin că hotărârea va fi pusă în aplicare în perioada în care vor începe discuţiile pentru un nou contract colectiv de muncă.

Ion Ruşeţ, fost prim-vicepreşedinte al Federaţia Naţională Mine Energie, primea din această poziţie câteva mii de lei pe lună. Însă au fost vremuri şi mai bune. Când Ruşeţ era senator el încasa de la sindicatul din Turceni circa 20.000 de lei pe lună pentru că era preşedinte de onoare.

În ultimele luni ale lui Ruşeţ la FNME el a încasat în perioada 1martie-15 septembrie 2013suma de 128.149 de lei. El a decontat bonuri fiscale de 24.993 de lei şi a primit tichete de masă 2.400 de lei. Ion Ruşeţ a mai primit de la FNME 6.998 de lei pentru combustibil, 2.228 cazare, diurnă 465 de lei şi alte cheltuieli materiale de 1.097 de lei. Ulterior, FNME a fost nevoită să-şi dea afară toţi angajaţii pentru că nu mai primea cotizaţie şi nu mai avea cu ce să plătească salariile. Astfel, Ruşeţ a revenit pe postul său de consilier juridic la CEO, după care a anunţat plecarea din FNME. El a spus că lucrează la înfiinţarea unui sindicat majoritar, s-a afiliat Federaţiei Univers, dar sindicatul nu a fost constituit nici până acum. După ce a plecat din Federaţia Univers înainte să fie dat afară, el a fost preluat de SMEO.

Vizualizări: 251

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: