Ruşeţ şi Căldăruşe, acuzaţi de uzurpare de calităţi

Liderul Federaţiei “Univers” de la Gorj, Constantin Creţan, spune că va depune astăzi plângere penală împotriva foştilor lideri sindicali Ion Ruşeţ şi Gabriel Căldăruşe. Acesta îi acuză pe cei doi de uzurpare de calităţi. Creţan este de părere că aceştia nu aveau nicio calitate pentru a participa la negocieri cu administraţia pentru drepturile salariaţilor din CE Oltenia.

Constantin Creţan spune că plângerile vor fi făcute în numele sindicatelor care fac parte din Federaţia „Univers”, aceasta fiind una din cele patru federaţii semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă din CE Oltenia. Creţan îi acuză pe cei doi de implicare în negocierile cu administraţia, fără să aibă vreun drept, dat fiind faptul că înfiinţarea SMEO a fost respinsă de magistraţi. “Motivul plângerii penale este uzurparea de calităţi oficiale. Ruşeţ şi Gabi Căldăruşe nu au niciun fel de calitate, ei sunt doar simpli membri. Stau la masă cu conducerea CEO şi vorbesc în numele unor organizaţii fără personalitate juridică. Deja lucrăm la acţiunile în instanţă împotriva CE Oltenia şi împotriva acestor farsori care nu mai reprezintă nimic şi îşi arogă nişte drepturi pe care nu le au în conformitate cu legea”, a explicat Creţan. Nu este pentru prima dată când liderul sindical de la Rovinari face plângere penală împotriva fostului senator. Aceasta ar fi cea de-a treia. 

Căldăruşe: Creţan e istorie

De cealaltă parte, Gabriel Căldăruşe spune că nici nu vrea să ia în calcul intenţiile lui Creţan. “E problema dumnealui. Ar trebui să pună altfel problema, că oamenii trebuie să fie reprezentaţi sub o formă sau alta. Ar trebui să lupte pentru drepturile salariaţilor. Dacă face plângere împotriva mea, să o facă, are tot dreptul. Ne cunoaştem de 30 şi ceva de ani, cred că a spus tot ce a avut de spus, e istorie şi nimic altceva, dar nu o istorie pe care merită să o citeşti”, a comentat Gabriel Căldăruşe.   

Scan_cretan

Urmează Ciurel

Creţan spune că va face plângere penală şi împotriva administraţiei CE Oltenia. “Comunicatul CEO nu are valabilitate. Managerului complexului i-am făcut cerere oficială să denunţe şi să anuleze acele acte încheiate cu acele persoane care nu reprezintă nimic şi mai mult decât atât să ne răspundă oficial pentru faptul că trebuie să fim consultaţi privitor la reorganizarea personalului din complex şi nu ni s-a adus la cunoştinţă niciun fel de program. Aştept răspunsul, în funcţie de acesta vom depune plângere penală împotriva conducerii complexului”, a mai spus Constantin Creţan.

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: