Ruby şi Alex Velea, la Zilele Oraşului Ţicleni
Sfârşitul acestei săptămâni se anunţă unul incendiar la Ţicleni. De vineri şi până duminică se desfăşoară manifestările prilejuite de zilele oraşului. De-a lungul celor trei zile de petrecere, cetăţenii vor putea să ia parte la momente artistice susţinute de artişti cu renume precum Ruby, Alex Velea, Maria Bosneanu sau Cornelia şi Lupu Rednic. Autorităţile locale promit pentru încheierea ediţiei din acest an un spectaculos foc de artificii.
Câteva mii de cetăţeni din Ţicleni şi nu numai sunt aşteptaţi la cea de-a opta ediţie a zilelor oraşului. Ziua de vineri se anunţă una plină de cântec popular, iar sâmbătă şi duminică vor avea loc concerte susţinute de artişti renumiţi, dansuri şi demonstraţii sportive.
Primarul Radu Constantin a precizat care sunt manifestările cuprinse în programul de anul acesta. „Vineri, 6 septembrie, avem spectacol cu Doina Gorjului, dansuri populare şi vom încheia cu un spectacol la ora 22 susţinut de Adriana Antoni. Sâmbătă începem programul artistic cu dansurile celor de la Petrolul din Ţicleni, Nina Predescu, Maria Bosneanu, Sanda Argint, Alex Velea şi trupa de dans. Duminică începem programul cu trupa de dans Doru’ Ţicleniului, Beatrice Băndoiu, Cristina Turcu Preda, Cornelia şi Lupu Rednic, Triton şi Ruby cu trupa de dans. Avem şi o demonstraţie de karate duminică. Încheiem cu un foc de artificii, un spectacol rar, nemaiîntâlnit până acum la zilele oraşului nostru”, a precizat Radu Constantin, primarul oraşului Ţicleni.
Taxă pentru comercianţi
Evenimentele incluse în programul manifestărilor se vor desfăşura la stadionul din oraş. Acolo vor fi prezenţi şi comercianţi cu diverse produse. Aceştia vor trebui să plătească o taxă pentru spaţiile solicitate. „Sper să avem comercianţi mai mulţi decât am avut anul trecut, pentru că au fost zilele oraşului la Târgu Cărbuneşti şi fiind aproape toţi au venit aici, vor mai veni şi în plus. Vom avea şi tiribombe, tobogane, societăţi cu dulciuri, mici, bere, tot ce există la un bâlci mai de anvergură. Vom percepe o taxă de 2lei/mp, indiferent de tipul amplasamentului. Toate spaţiile puse la dispoziţia comercianţilor sunt foarte bune, în zona stadionului”, a mai spus primarul Radu Constantin.
Autorităţile locale din Ţicleni au alocat circa 60.000 lei pentru organizarea manifestărilor de zilele oraşului, la care s-a mai adăugat o sponsorizare de 2.000 de euro de la societatea Petrofac.