Românul celebru care a ratat Cascada Niagara pentru că nu a avut loc de veci

Mihai Şora, filosof şi eseist român care anul acesta va împlini venerabila vârstă de o sută de ani, a povestit într-o postare pe facebook cum a vrut acum trei ani să meargă în SUA, pentru a vedea Cascada Niagara, dar nu a putut, pentru că nu avea cumpărat loc de veci în România. Ambasada SUA a reacţionat, susţinând că a fost o eroare de comunicare a agentului de turism, neexistând astfel de condiţii pentru acordarea vizelor de călătorie.

Mihai Sora a postat de Ziua Americii un comentariu pe contul sau de Facebook, in care povestea ca in urma cu trei ani, cand incerca sa faca o calatorie in SUA, o doamna de la o agentie de turism i-a spus ca, pentru a obtine viza, va avea nevoie, pe langa dovada unui "depozit" de doua mii de dolari in cont, si de un act care sa ateste ca detine un loc de veci in Romania. Mihai Sora a scris ca, dupa ce a aflat de aceste conditii, a renuntat la vizita in SUA.

Mesajul lui Mihai Şora: "Ziua Americii.

Acum trei ani - adica ultima data cand am incercat sa fac o calatorie in indepartatele Americi -, doamna de la agentia de turism ne-a dat o lista lunga (cat o zi de luni) cu actele necesare pentru viza, inainte de interviul care urma sa aiba loc, conform procedurii, cu un functionar al Ambasadei. Luiza, cetatean francez, era scutita de toate aceste formalitati (inclusiv de interviu). Mie, insa, mi-au cerut - pe langa dovada unui "depozit" de doua mii de dolari in cont (n-as avea de unde sa-i adun nici intr-un an, daramite intr-o luna) - un act care sa ateste, "data fiind varsta dumneavoastra", a precizat amabila doamna de la ghiseu, ca posed un loc de veci in Romania (ceea ce ar fi inlaturat, pesemne, suspiciunea "organelor" americane ca as dori sa emigrez). Loc de veci nu aveam (cum nu am nici astazi), asa ca am renuntat la excursie.

Intalnindu-ne odata la Bucuresti si stiind cat imi doresc sa ajung acolo, Toma Pavel mi-a promis, la un moment dat, o invitatie (care, se pare, ar fi simplificat mult obtinerea vizei); dar Toma a uitat de promisiunea lui indata ce a urcat in avion.

Fireste, Americile nu au nevoie, astazi, de "lamultianiul" meu. Si, oricum, am preferat intotdeauna sa fac urarile fata catre fata, nu prin intermediari. Inca mai sper ca voi traversa Oceanul (si voi vedea cascada Niagara). Chiar de va trebui, inainte de bucuria asta, sa fac rost de un loc de veci".

Luni, Dan Perrone, consulul general al Ambasadei SUA la Bucuresti, i-a raspuns lui Mihai Sora, tot pe Facebook, ca doreste sa il ajute sa isi realizeze visul de a calatori in SUA pentru a vedea cascada Niagara si il informeaza ca nu exista nicio conditie de acest gen pentru obtinerea vizei.

Raspunsul lui Dan Perrone: "Stimate domnule Sora,

Ne dorim sa va ajutam sa va indepliniti visul de a calatori in Statele Unite si de a vedea Cascada Niagara. Stiati ca cetatenii in varsta de peste 80 de ani nu trebuie sa se prezinte personal la Ambasada la interviul pentru viza si isi pot trimite dosarul de solicitare a vizei prin posta? Este adevarat. Aflati detalii si informatii despre procedura pe website-ul nostru: http://romania.usembassy.gov/, sau de la amabilii agenti de la call centerul nostru, la: 0317 800 260.

Regret sa aflu ca ati primit informatii incorecte de la agentul de turism despre criteriile de eligibilitate pentru o viza turistica; nimic din ceea ce vi s-a spus nu este adevarat. Nu exista o 'lista' de lucruri pe care cetatenii romani trebuie sa le aiba pentru a fi eligibili pentru obtinerea vizei. De aceea este bine ca informatiile despre acordarea vizei sa se obtina direct de la sursa, de pe websiteul Ambasadei SUA sau de la call center, nu de la intermediari care nu au intotdeauna informatii actualizate.

Asteptam dosarul dumneavoastra de solicitare a vizei si va dorim calatorii placute!
Cu respect,
Dan Perrone
Consul general al Ambasadei SUA la Bucuresti"

Vizualizări: 2,387

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: