România ia în calcul apelul la TAS după decizia UEFA de la România – Kosovo
Răzvan Burleanu nu a fost mulțumit după verdictul celor de la UEFA în privința meciului România – Kosovo. FRF ia în calcul, potrivit spuselor sale, apelul la TAS.
Chiar dacă au avut câștig de cauză la „masa verde”, ceea ce le asigură maximum de puncte în grupa din Liga Națiunilor, tricolorii nu au scăpat nepedepsiți. Amenzilor aspre li s-a adăugat obligația de a disputa fără spectatori următoarea partidă de acasă.
Cum era de așteptat, președintele FRF a salutat victoria României, exprimându-și convingerea că orice altă hotărâre ar fi creat un precedent periculos pentru lumea fotbalului, dar a catalogat drept dure sancțiunile. Mai ales suspendarea terenului propriu la primul meci din 2025, care ar putea avea loc în preliminariile Campionatului Mondial, în cazul în care sorții nu ne vor repartiza într-o grupă cu patru naționale.
Decizia forului european nu este definitivă, însă, iar România mai are la dispoziție o cale de atac, apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, în termen de cinci zile.
„E o decizie care trebuie spartă în două. Pe de o parte, decizia care confirmă victoria României cu 3-0 era logică, rațională și predictibilă, fiindcă în orice alt context s-ar fi pus sub semnul întrebării orice meci de fotbal care ar fi fost organizat. Practic, decizia care confirmă victoria României protejează fotbalul. În ceea ce privește amenzile, în momentul de față le considerăm prea dure, mai ales închiderea stadionului pentru suporterii noștri, care, de altfel, în toată această campanie au fost un model și ne referim la modul în care s-au comportat în Germania, ne amintim meciul disputat în Cipru, dar și acest meci, unul cu o încărcătură aparte, s-au comportat exemplar până în minutul 91, 92.
Așteptăm motivarea, avem termen următoarele cinci zile pentru a decide dacă vom face apel la TAS sau nu. Există o procedură în ceea ce privește urgența, fiindcă vineri este tragerea la sorți. Procedura propune o singură comisie la nivel de UEFA, astfel încât noi sau kosovarii, dacă dorim să facem apel, singura instanță este Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Când ai o procedură care solicită o urgență a unei comisii se apelează la această practică”, a declarat Răzvan Burleanu.