România, debut cu dreptul la Euro 2021
România U21 a luat miercuri seară un prim punct la debutul de la Euro 2021. Tricolorii au remizat chiar cu Olanda U21 (Țările de Jos), una dintre favoritele turneului, scorul final fiind 1-1.
România a început în forță un nou Campionat European U21, după ce în 2019 a ajuns până în semifinalele competiției. „Tricolorii” mici, pregătiți de Adrian Mutu, au reușit surpriza acestui start de Euro și au remizat cu Olanda U21, scor 1-1, pe stadionul Bozsik Arena din Budapesta.
Înaintea meciului toate statisticile erau favorabile României dar totul s-a schimbat odată cu fluierul de start, a informat Pro Sport: „Selecționerul Adrian Mutu le-a transmis elevilor săi încă din start să facă un pressing avansat, iar acest lucru a început să dea roade încă din minutul 4, când Moruțan a recuperat o minge la 30 de metri, a avansat, dar șutul său a trecut puțin pe lângă buturile lui Scherpen. Olandezii și-au revenit rapid și au punctat decisiv în minutul 16 prin Schurs, care a reluat cu capul de lângă Ciobotariu, fără nicio șansă pentru Andrei Vlad. „Tricolorii” au trecut repede peste șocul golului primit și patru minute mai târziu aveau să declanșeze nebunia în tabăra noastră. Andrei Ciobanu a luat mingea de la Moruțan, și-a fixat-o pentru un trasor de excepție: direct în vinclu și scorul devenea 1-1, rezultat cu care s-a intrat și la cabine. Mutu i-a simțit în vână pe băieți și i-a lăsat în teren și în repriza secundă fără să facă vreo modificare la pauză. Decizia selecționerului putea fi briliantă și recompensată cu un gol în minutul 66, când Pașcanu a trimis cu capul, dar portarul olandezilor a respins cu fruntea de pe linia porții. Ciobanu putea închide meciul cu 10 minute înainte de final, dar lovitura sa liberă a fost reținută în doi timpi de portarul olandez. Același lucru s-a întâmplat și la ultima fază a meciului, când românul a fost oprit din drumul spre gol de același goalkeeper. Și parcă simțim din nou mirosul fazelor superioare când privim la generația care valorează doar 19 milioane de euro, dar care, de fapt, are o valoare incomensurabilă în sufletele românilor”.
România a obținut miercuri seara un punct uriaș cu una dintre favoritele acestui turneu final iar în celălalt meci al grupei Germania a umilit gazdele din Ungaria, scor 3-0.