Romanescu: Speranțe avem toți să fim sprijiniți

Primarii din Gorj încă mai așteaptă să primească bani de la Guvernul României, pentru a-și acoperi anumite cheltuieli. De exemplu, edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că a avea nevoie de circa 3 milioane de euro pe an ca să-și echilibreze bugetul.

”Perioada următoare este o perioadă în care vom primi finanțări din mai multe surse. Avem fonduri europene. Târgu Jiul beneficiază de 130 de milioane  de euro doar din fonduri europene. A apărut acest program, PNRR, care ne dă posibilitatea să accesăm proiecte cu sume importante. De asemenea, mai este Programul Anghel Saligny. Și eu, dar și colegii mei avem nevoie de sprijin în situații limită, fiind vorba despre proiectele imediate. Ne-ar fi necesare 2-3 milioane de euro pentru echilibrare, pe fiecare an, până când se vor pune în aplicare proiectele cu finanțare europeană”, a spus Marcel Romanescu.

Unul dintre cele mai dorite proiecte ale primarului Romanescu este legat de amenajarea cu piatră cubică a centrului pietonal din Târgu Jiu. Valoarea proiectului este de 18 milioane de lei.

”Speranțe avem toți să fim sprijiniți. Târgu Jiul are multe proiecte, dar nu le putem acoperi pe toate din bugetul local. Vorbim și despre proiecte pe care ni le dorim finalizate cât mai repede. Vorbim despre centrul municipiului. Amenajarea zonei centrale presupune o finanțare de la CNI, iar valoarea este de 18 milioane de lei. Banii îi așteptăm chiar de la această Companie Națională de Investiții”, a mai declarat Romanescu.

Vizualizări: 861

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: