Romanescu: Recursul va suspenda executarea. CSM continuă activitatea
Decizia instanţei în cazul concursului organizat de Primăria Târgu Jiu în urmă cu un an pentru postul de director al CSM Târgu Jiu nu este definitivă şi nici executorie. În aceste condiţii, primarul Marcel Romanescu a declarat că activitatea CSM Târgu Jiu nu va fi blocată şi nici afectată în nici un fel.
Reporter: Decizia dată de instanţă în cazul consursului de la CSM este executorie în acest moment?
Marcel Romanescu: Nu, recursul va suspenda executarea. Aşteptăm motivarea instanţei să ne formulăm acum recursul, în funcţie de modul de motivare. După ce va fi transmisă motivarea avem 15 zile la dispoziţie pentru a putea să ne formulăm recursul. Nu sunt specialist în partea juridică, dar am primit de la jurişti articolele din lege care spun că puteam face recurs şi acţiunea se va suspenda până la momentul în care se va pronunţa următoarea instanţă, acolo unde hotărârea poate deveni definitivă şi irevocabilă şi numai atunci trebuie pusă în executare.
Rep.: Dar de ce s-a ajuns la această decizie a instanţei?
M.R.: Atâta timp cât CSM funcţionează şi atâta timp cât Dan Marinescu nu a invocat niciodată faptul că ar fi fost dezavantajat prin participarea la acest concurs, nu văd de ce s-a ajuns aici. Pe de altă parte domnul Marinescu s-a prezentat la concurs, iar acum contestă modul în care s-a organizat concursul, dar totuşi a fost prezent acolo şi a luat nota 1.
Rep.: Ştiţi ce anume a invocat pentru a se da această decizie?
M.R.: Nu, pentru că am fost extrem de liniştiti. La un moment dat, juriştii din cadrul Primăriei Târgu Jiu, pe acţiunile depuse, îmi spuneau că şansele sunt foarte, foarte mici ca să câştige domnul Marinescu. De fapt nu a câştigat Dam Marinescu nimic, pentru că nu avea ce să câştige. Pentru mine va rămâne în continuare agentul 001, şi asta de la nota pe care a luat-o la concurs. Mă surprinde că de o săptămână tot anunţă în spaţiul public că el ştie rezultatul de la instanţă. Eu am presupus că e doar o glumă, dar acum îmi dau seama că ştia cu adevărat sentinţa care va fi dată de instanţa din Gorj. Dar este o decizie a instanței și nu o comentez, chiar dacă în acest moment ne creează o mică dificultate pentru modul în care vom gestiona situaţia în perioada următoare. Dar există varianta B şi eu am şi varianta a doua pentru continuarea activităţii la CSM Târgu Jiu.
Rep.: Dar acţiunea din instanţă vizează strict postul de director, nu şi clubul?
M.R.: Nu, doar postul de director, instanţa vine cu soluţia reluării acestui concurs pentru postul de director. Deci activitatea clubului nu este deloc blocată prin acest demers şi nici nu va fi blocată. Pentru că este clar că şi dacă vom pierde, deşi vreau să cred că toţi cei care reprezintă direcţia juridică vor face tot ceea ce le stă în putinţă să câştigăm la Curtea de Apel, la Craiova, clubul va funcţiona normal.
Vreau să îi liniştec pe toţi acum, toţi cei care sunt implicaţi în această mare familie a CSM, şi aici mă refer la copii, părinţi, bunici, antrenori ai clubului sau experţi şi ceilalţi angajaţi, şi le spun că lucrurile nu vor rămâne aşa şi CSM îşi va continua activitatea. Continuăm performanţa la CSM ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat în ultimele nouă luni de zile la club.