Robert Filip, despre o eventuală cursă pentru Primăria Târgu Jiu: Niciodată nu intru ca să pierd
„Eu, dacă intru într-o bătălie, niciodată nu intru ca să pierd”, a declarat primarul din Rovinari, Robert Filip, întrebat despre zvonurile cum că ar putea candida pentru Primăria Târgu Jiu, la alegerile de peste doi ani. Acesta a negat că ar avea, cel puțin în prezent, un astfel de plan, pentru că are multe proiecte pe care trebuie să le ducă la final în orașul Rovinarin.
Edilul Robert Filip a adăugat că municipiul Târgu Jiu este un oraș greu de condus și cu multe nevoi.
„Eu, dacă intru într-o bătălie, niciodată nu intru ca să pierd. Deocamdată nu mă interesează o discuție despre Târgu Jiu pentru că, indiferent cine vine să candideze la Târgu Jiu, trebuie să vină cu o carte de vizită. Eu cred că Târgu Jiul e un oraș greu de condus, cu nevoie destul de mari, care trebuie îndeplinite într-un timp relativ scurt”, a declarat primarul Robert Filip.
Cât despre o candidatură pentru fotoliul de primar al municipiului Târgu Jiu, Robert Filip a spus că nu s-a gândit până acum la o astfel de strategie. „Îl salut pe prietenul meu, Marcel, și îi spun că nu sunt nici măcar cu gândul de a mă îndrepta spre o candidatură la Târgu Jiu pentru că am foarte multe lucruri de făcut la Rovinari”, a mai spus Filip, la Radio Infinit.
În spațiul public, au apărut mai multe zvonuri care îl dădeau pe Robert Filip drept un potențial candidat la Primăria Târgu Jiu din partea PNL. Cert este că oricum nici măcar liberalii nu știu cine ar putea fi candidatul ideal pentru alegerile din 2024. Nici măcar actualul edil nu este sigur că se va regăsi pe lista PNL.
În aceste zile, prefectul Marcel Iacobescu a transmis că PNL va face sondaje în toate localitățile unde există primari liberali ca să se convingă dacă aceștia mai merită susținerea partidului pentru un nou mandat.