Reţinut după ce a făcut scandal într-un bar din Târgu Jiu

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Târgu Jiu a fost reţinut joia trecută de oamenii legii, acesta fiind cercetat pentru lovire sau alte violenţe, ameninţare şi influenţarea declaraţiilor. Totul a pornit de la un scandal ce s-a petrecut la finele lunii ianuarie într-un bar din municipiu. Acesta ar fi lovit un bărbat şi l-a ameninţat atât pe acesta, cât şi pe alţi doi clienţi, mânat fiind de aburii alcoolului.

Cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 49 de ani se aflau în noaptea de 30 spre 31 ianuarie într-un bar de lăutari, The Club, din Târgu Jiu. Aflat sub influenţa alcoolului, Gabriel Avram s-a luat de aceştia şi chiar l-ar fi lovit pe unul dintre ei. După scandal, cei trei au depus plângere la poliţie. Avram a aflat şi i-a ameninţat că vor sfârşi rău dacă nu îşi vor retrage plângerile, cu unul întâlnindu-se pe centrul oraşului, iar pe ceilalţi doi i-a căutat la casele lor.

Avram a fost reţinut joi sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în perioada ianuarie-aprilie a.c., bărbatul ar fi lovit şi ar fi ameninţat trei persoane, cu vârste cuprinse între 27 şi 49 de ani,  cărora, ulterior le-a influenţat declaraţiile pentru a nu fi tras la răspundere. La data de 24 aprilie a.c. bărbatul urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Gabriel Avram a fost prezentat vineri procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Acesta a  fost reţinut în declaraţii. A spus jurnaliştilor prezenţi la faţa locului că nu este vinovat. „Nu am bătut pe nimeni. Nu am făcut nimic”, a spus acesta.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: