Au pus un zero pentru a recupera de zece ori suma
Trei bărbaţi din comuna Drăguţeşti au fost reţinuţi miercuri de poliţişti, aceştia fiind cercetaţi pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri. Oamenii legii îi suspectează pe aceştia că au încercat să obţină mai mulţi bani de pe urma unui cetăţean din localitate în baza unei chitanţe de mână prin care unul dintre ei a acordat un împrumut, ceilalţi doi având rolul de martori. Împrumutul era de 1500 de lei, chitanţa fiind modificată ulterior pentru dobândirea unui sume de 10 ori mai mare. Cei trei au fost prezentaţi ieri procurorilor cu propunere de arestare preventivă.
Florin Mihail Guran, Costel Ungureanu şi Crin Văduva din satul Iaşi, comuna Drăguţeşti, cu vârste cuprinse între 41 şi 57 de ani, şi-au petrecut noaptea în spatele gratiilor după ce oamenii legii au aflat că aceştia au vrut să păcălească un localnic. Poliţiştii spun că Florin Guran ar fi împrumutat un consătean în vârstă de 50 de ani cu suma de 1500 de lei în baza unei chitanţe de mână, iar ceilalţi doi bărbaţi care au fost reţinuţi o dată cu aceasta, ar fi semnat hârtia în calitate de martori. Ulterior, aceştia ar fi adăugat un zero la sfârşitul sumei, astfel încât cel împrumutat să plătească o sumă de zece ori mai mare, adică 15.000 lei. „La data de 22 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 41 şi 57 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că cei trei bărbaţi au falsificat un înscris sub semnătură privată pentru ca unul dintre aceştia să obţină o sumă de bani de la un bărbat, de 50 de ani”, conform comunicatului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Cei trei bărbaţi au fost prezentaţi ieri procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă. Ungureanu a spus jurnaliştilor că nu a înşelat pe nimeni. „N-am făcut nimic. Pe cine să păcălesc? Nu am dat niciun ban”, a răspuns Costel Ungureanu la întrebările adresate de jurnaliști.
Guran a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, Văduva va sta aceeași perioadă în arest la domiciliu, iar Ungureanu 60 de zile sub control judiciar.