Geamul poliţiei, spart cu capul de un recidivist

O intervenţie a poliţiştilor în noaptea de luni spre marţi s-a finalizat cu spargerea unui geam în sediul Poliţiei Târgu Cărbuneşti şi cu acuzarea acestora că s-ar fi comportat violent, „victima” lor fiind un gorjean care numai uşă de biserică nu este.

Bărbatul a scăpat din puşcărie în vara anului trecut, după ce a stat în spatele gratiilor vreo şapte ani, el fiind condamnat numai pentru infracţiuni cu violenţă. Vasile Cămăruţ a dat nas în nas cu poliţiştii într-o cârciumă din oraş care ar fi trebuit să îşi termine programul la ora 23.00, conform orarului afişat la intrare. O patrulă a Poliţiei a intrat după miezul nopţii în localul respectiv şi a întrebat pentru ce motiv nu e respectat programul de funcţionare, moment în care, susţin surse din anchetă, Cămăruţ ar fi început să se certe cu poliţiştii.

Rudele bărbatului spun şi ele că acesta a fost luat din local fără un motiv temeinic şi dus la secţia de Poliţie pentru audieri. Cămăruț ar fi avut parte aici de un tratament violent din partea oamenilor legii, rudele fiind convinse că omul a încasat bătaie. De partea cealaltă, oamenii în uniformă spun că individul a spart singur un geam cu capul tocmai pentru a face rost de nişte cioburi cu care să îi agreseze, lucrurile fiind confuze din acest punct de vedere. Cert este că gorjeanul a ajuns în cele din urmă la spital şi a stat aici câteva ore pentru a-i fi îngrijite rănile, ieri fiind dus din nou la audieri la Poliţie. El a trebuit să răspundă însă în cele din urmă la întrebările unui procuror, după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti a preluat dosarul şi cercetările.

Vasile Cămăruţ este anchetat penal pentru distrugere, ultraj şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, acuzaţii grave, care îi puteau aduce aseară târziu un mandat de reţinere pentru 24 de ore, o decizie nefiind luată până la închiderea ediţiei.

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: