Respectați măsurile de distanțare! Sute de sancțiuni în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului Gorj, au fost desfășurate 12 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 207 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 685 de persoane, 234 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 131 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 25.200 lei, din care 110 de sancțiuni, în valoare de 22.000 lei, au fost aplicate în baza Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar restul au fost aplicate la alte acte normative în context COVID-19.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.

Sursa: IPJ Gorj

Vizualizări: 1,454

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: