Reorganizarea continuă: Angajaţii TESA din CEO, transferaţi la Brăila!

Angajaţii TESA din Complexul Energetic Oltenia, care nu au semnat actul adiţional pentru transferul în producţie, vor afla abia la 1 august dacă mai au sau nu loc de muncă. Deşi directorul general Laurenţiu Ciurel a anunţat acum câteva săptămâni că procesul de reorganizare a TESA a fost finalizat, oamenilor le-a fost comunicat faptul că pot opta pentru un post pe măsura competenţelor până la 1 august. Numai că aceste posturi vacante nu sunt în Oltenia, ci la Brăila, la Termocentrala de la Chişcani.

Încă două luni de presiune pentru circa 500 de angajaţi TESA! Angajaţii din CE Oltenia au fost anunţaţi că au la dispoziţie două luni pentru a opta pentru un post corespunzător pregătirii profesionale. Numai că postul respectiv este la Termocentrala de la Chişcani, din Brăila. Este termocentrala pentru care compania a plătit câteva milioane de lei, dar care nu funcţionează. Acolo mai sunt încă vreo 200 de angajaţi care stau mai mult în şomaj tehnic. Mai mult, surse din cadrul companiei spun că cei care vor accepta postul de la Brăila vor primi şi trei salarii medii pentru unitate, „pentru relocare”.

Acum o lună, directorul Ciurel spunea că reorganizarea începută anul trecut a fost finalizată. „Am vorbit cu cei de la Personal, procesul este finalizat. Sunt circa 500 de persoane TESA cu care a fost împuţinat personalul companiei şi încă 3-400 personal operativ. Am semnat 300 de contracte, cu următorii va trebui, împreună cu sindicatele, să încercăm să ne facem înţeleşi şi să găsim o soluţie favorabilă pentru companie şi pentru dânşii“, a declarat Ciurel pe 15 mai. „Dacă nu reuşim să semnăm un contract cu dânşii va trebui să renunţăm la colaborarea cu dânşii“, mai declara Laurenţiu Ciurel.

Vizualizări: 194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: