Record de pasageri pe aeroportul din Craiova
Consiliul Judeţean Dolj a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că va fi construit un nou terminal pentru pasageri, ca urmare a creșterii numărului acestora.
”Creşterea spectaculoasă a volumului de activitate la Aeroportul Internaţional Craiova impune intrarea într-o nouă etapă pentru dezvoltarea acestui obiectiv strategic, de importanţă majoră pentru regiunea Oltenia. Anul trecut a fost depăşit pentru prima dată pragul de 500.000 de călători, AIC înregistrând în 2019 un trafic total de 514.544 de persoane", arată CJ Dolj.
Autoritățile au în vedere construirea unui nou terminal de pasageri, care să răspundă exigenţelor internaţionale în domeniu. Acesta va fi prevăzut cu propria platformă de îmbarcare-debarcare, cu cel puţin 12 locuri pentru aeronave şi o zonă specială pentru degivrarea avioanelor. De asemenea, prin proiect va fi amenajată o parcare destinată autoturismelor şi o autogară pentru mijloacele de transport în comun.
Această investiţie urmează să fie realizată cu fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM).