Promisiune: Transport în comun gratuit, la Târgu Jiu

Târgujienii s-ar putea bucura de transport în comun gratuit. Vestea vine de la primarul Marcel Romanescu. Totul ar putea fi posibil după ce va fi modernizată rețeaua de transport în comun și vor fi cumpărate trolee noi. În acest fel, speră edilul, târgujienii vor fi încurajați să folosească mijloacele de transport în comun și își vor lăsa mașinile acasă.

Primarul Marcel Romanescu a explicat că acest plan ar putea deveni realitate abia după ce vor fi cumpărate cele 35 de trolee și autobuze noi. În prezent, o astfel de ofertă nu ar putea fi atractivă pentru târgujieni în condițiile în care, în prezent, cele mai multe dintre autobuze și trolee sunt extrem de vechi și au chiar și peste un milion de kilometri la bord.

„Am luat în considerare această soluție. În momentul de față, și dacă aș asigura un transport în comun gratuit pentru cetățenii municipiului Târgu Jiu, transportul în comun nu este atractiv. Dar odată cu introducerea celor 35 de mijloace noi de transport moderne și eficiente, ne gândim la o astfel de variantă. Cetățenii, cel puțin în zona municipiului Târgu Jiu, să nu mai plătească bilete”, a spus primarul Marcel Romanescu, la Gorj TV.

Autoritățile speră să convingă, în acest fel, să convingă cât mai mulți șoferi să renunțe la mașini. „Ar putea fi transport gratuit și atunci să îl pot determina pe cetățean să renunțe la propriul autoturism, să-l lase undeva în parcarea de reședință sau în altă parcare și să folosească transportul modern pe care îl vor avea la dispoziție. Foarte multe primării au adoptat o astfel de soluție. Costurile nu sunt atât de mari pe cât par. Trebuie să mai subvenționăm undeva la trei, patru milioane de lei”, a mai declarat Romanescu.

Vizualizări: 2,815

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: