Recompensă de trei mii de euro pentru găsirea lui Cronco

Trei mii de euro pentru o pasăre de companie. Aceasta este recompensa pe care o oferă doi tineri din Târgu Jiu pentru cei care o găsesc pe Cronco, cioara de trei ani, care și-a luat zborul zilele trecute.

Cronco a dispărut în urmă cu trei zile, iar de atunci Simona şi Miti Modoran îl caută cu disperare. Au pus afişe şi fac acţiuni inclusiv noaptea pentru a găsi cioara de care s-au ataşat ca de un copil, devenind un membru important al familiei. Pasărea a dispărut în urmă cu trei zile, iar de atunci este căutată necontenit.

”Cel mai probabil la momentul respectiv s-a speriat foarte tare. Sigur a fost un zgomot puternic care l-a speriat, încât şi-a luat zborul. Niciodată nu a dat să zboare sau să fugă de noi. Îl aveam mereu liber”, a spus Simona Modoran.

De atunci, Simona împreună cu soţul ei îl caută prin parcuri, peste tot de unde primesc apeluri de la cetăţeni. Cei care îl găsesc pe Cronco vor primi şi o recompensă, care nu este una mică.

”De atunci am început să facem tot felul de acţiuni, să lipim afişe, să postăm pe internet. Ne gândim să oferim o recompensă destul de frumuşică persoanelor care chiar ne-ar ajuta să-l găsim cu informaţii reale, nu doar cu o poză. Am dori să oferim cel puţin trei mii de euro”, a mai declarat Simona.

 Tânăra mai spune faptul că nu vede viaţa fără Cronco, iar de când a zburat, stare lor este una deprimantă. ” Suntem extrem de atasați de el. Practic, a fost si este ca un copil pentru noi. Suntem într-o stare mai rea, mai deprimați, parcă lipsește ceva din noi”, mai spune tânăra.

Pasărea a fost găsită în urmă cu aproape 3 ani în Parcul Central din Târgu Jiu, fiind rănită la o aripă. De atunci, cei doi tineri au luat-o acasă şi au avut grijă de Cronco. Pasărea a avut parte de cel mai mare răsfăț, fiindu-i organizată şi o petrecere.

Vizualizări: 10,350

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: