Reacţii după proba la matematică. Câţi gorjeni au absentat

Absolvenţii clasei a VIII-a au susținut astăzi a doua probă de la Evaluarea Națională 2023, cea de Matematică. Programa la matematică a fost concepută astfel încât să evalueze competențele elevilor și conținuturile materiei de studiu.

La nivelul judeţului Gorj, din totalul celor înscrişi la examen, s-au înregistrat 92 de absenți la prima probă, 95 fiind absenți la a doua probă a Evaluării Naționale.

Examenul a durat două ore, iar elevi s-au arătat mulţumiţi de gradul de dificultate al subiectelor: „Mie îmi place matematica mai mult decât româna. Am vazut baremul la română, m-am încurcat puţin. Aştept să văd şi la matematică, dar sunt convins că o sa iau un punctaj mare”, a mărturisit Mihai, elev al unei şcoli din Târgu Jiu.

Partea de geometrie a fost mai accesibilă decât partea de algebră: „La primele subiecte am emoţii. Mă mai încurc când vine vorba de cifre, din neatenţie. La partea de geometrie am făcut tot. Îmi place şi matematica, dar vreau să merg pe filologie, la Tudor sau la Spiru”, a mai spus o elevă din Gorj.

Primele rezultate la Evaluarea Naţională 2023 vor fi afișate pe 28 iunie, în format anonimizat - respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale - pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei, edu.ro, şi a inspectoratelor şcolare. Rezultatele pot fi accesate utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută. Contestațiile se depun pe data de 28 iunie, după anunțarea rezultatelor și pe data de 29 iunie, iar rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate pe 4 iulie.

Vizualizări: 1,287

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: