Raportul CNA arată degradarea programelor TV

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aplicat, anul trecut, 145 de sancțiuni și amenzi de peste 2,4 milioane de lei. De asemenea, raportul ce va fi prezentat Parlamentului arată degradarea programelor TV, cele mai multe sancțiuni fiind legate de încălcarea drepturilor omului.

Potrivit proiectului de raport privind activitatea instituției pe 2015, CNA a aplicat 75 de somații publice și 69 de amenzi. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea drepturilor privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, precum și a libertăților și drepturilor fundamentale ale omului (59 de sancțiuni), protecția copiilor (28 de sancțiuni), nerespectarea regulilor de sponsorizare, publicitate (24 de sancțiuni), asigurarea de informații corecte și a pluralismului (23 de sancțiuni), modificarea structurii de programe a acționariatului sau a sediului social fără acordul Consiliului (24 de sancțiuni). În 2015, CNA a soluționat 2.223 de petiții, dintre care 34% din sesizări s-au referit la protecția demnității umane și respectarea dreptului la propria imagine. Raportul va fi trimis Parlamentului.

Vizualizări: 328

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: