Prună (USR): CE Oltenia, o corabie care se scufundă
Problema CE Oltenia este una a întregii Românii, consideră parlamentarul USR Cristina Prună. Reacția vine după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație cu privire la ajutorul de stat de sute de milioane de euro pe an primit de compania din Gorj.
Fără CE Oltenia, România și-ar putea pierde independența energetică, iar prețul pe care îl plătim fiecare dintre noi poate crește. “Am aflat cu îngrijorare vestea că Comisia Europeană deschide o investigație aprofundată cu privire la măsurile de sprijin acordate de stat companiei CE Oltenia. Vestea este cu atât mai serioasă, cu cât realizăm rolul pe care îl joacă CEO atât în sistemul energetic cât și rolul său economic și social, fiind cel mai mare angajator în județul Gorj", a scris Prună pe pagina de socializare.
Cristina Prună nu crede că mai contează cine este vinovat pentru situația în care s-a ajuns. "Sigur, am putea să ne uităm după vinovați. Cu siguranță sunt mulți și au pus cu toții, din diverse interese, multe politice, câte o piatră în această corabie care se scufundă. Au plecat mulți capul atunci când, de nenumărate ori, s-a discutat despre tranziție energetică, despre planuri de decarbonare, despre posibilitățile reale de modernizare a acestei companii. Însă, ce aș vrea să înțelegem cu toții este că situația de la CEO nu mai este demult o problemă doar a Gorjului. Problema CEO ar trebui privită ca una a întregii Românii. Perspectivele sunt complicate, însă soluții pot fi construite și va trebui să arătăm Bruxelles-ului că avem viziune", a transmis parlamentarul.
Prună crede că miniștrii Energiei, Muncii, Dezvoltării, Mediului, Investițiilor și Proiectelor Europene ar trebui să se așeze la aceeași masă și să gândească soluții integrate pentru a ieși la liman. "Fără o finanțare serioasă și fără crearea unui cadru care să atragă investitori în zonă, atât în sectorul energetic, cât și pentru a diversifica activitatea economică, perspectivele nu se vor schimba", a concluzionat parlamentarul USR specializat în probleme de energie.