Noul prefect de Gorj, numit după data de 9 martie
Schimbarea prefectului de Gorj este tot mai aproape. Parlamentarul USR, Radu Miruță, spune că vineri seara expiră perioada pentru depunerea documentelor de cătrei cei interesați în a obține această funcție. După acest procedeu urmează o interacțiune cu toți cei interesați, după care se va trimite la București propunerea.
”Este în desfășurare o procedură de selecție pentru cei care și-au manifestat intenția în acest sens. Deseară la ora 23:59 expiră perioada până la care persoanele interesate din interiorul partidul își pot trimite documentele. Mâine sau poimâine urmează o perioadă de interacțiune cu toți cei care și-au manifestat dorința de a participa, după care se va trimite propunerea noastră către conducerea națională pentru a fi înaintată premierului să se semneze decizia de numire a prefectului”, a spus Miruță.
Tot acesta a afirmat faptul că prefectul de Gorj, dar și ceilalți prefecți din țară, vor fi numiți după data de 9 martie 2021. ”Procedura a fost deschisă pentru persoanele din partid. Am primit aplicație și din partea unei persoane din exteriorul partidului. Din punctul meu de vedere ar trebui ca până duminică să avem deja un nume. Numirea prefectului nu va putea fi făcută mai devreme de 9 martie, tocmai pentru ca s-a publicat în Monitorul Oficial decizia Guvernului ca persoanele care ocupă funcția de prefect să nu mai fie înalți funcționari publici și durează 30 de zile pentru a intra în vigoare”, a mai afirmat parlamentarul USR.
În acest moment, frâiele Prefecturii Gorj se află în mâinile lui Cosmin Pistol, acesta fiind propus anul trecut de către Partidul Mișcarea Populară.