Protocol între trei federaţii de la CE Oltenia. FNME, pe dinafară!
Trei federaţii din CE Oltenia au încheiat un protocol, chiar înainte de începerea negocierilor pentru un nou Contract Colectiv de Muncă (CCM). Este vorba de federaţiile Univers, Energetica și Petrom-Energie. Federația Națională Mine Energie (FNME) nu a fost invitată să semneze un astfel de protocol, spune liderul Federației Univers, Adrian Marciuc. Acesta a spus că nu i-a invitat pe liderii FNME, deși în trecut au fost discuţii în acest sens, pentru că în federație sunt sindicalişti care nu pot fi temperaţi de liderul Dumitru Pîrvulescu.
Liderii federaţiilor Univers, Energetica și Petrom-Energie au semnat luni, 30 ianuarie, un protocol. În total, acestea reprezintă peste 8100 de salariați ai CE Oltenia. Liderul Federației Univers, Adrian Marciuc, crede că prin această alianță vor reuși să obțină creșteri salariale pentru mineri și energeticieni. "Ideea este să fim o forță, să reprezentăm cât mai mulți salariați și să putem să reuşim să creştem ceva salarii... Oamenii au așteptări mari de la noi. Am văzut asta și la alegerile de la sindicatul meu. Oamenii au încredere în noi și trebuie să reușim. Trebuie ceva să se vadă. Și am avut discuții cu cele două federații, pentru că trebuie să ne aşezăm și noi", a declarat Adrian Marciuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers.
Cert este că FNME a fost lăsată pe dinafară. Adrian Marciuc a spus că în urmă cu două luni a avut discuții cu președintele FNME, Dumitru Pîrvulescu, despre încheierea unui protocol, dar că nu a mai invitat federația și de această dată după discuţiile din ultimele comisii mixte. Se întâmplă acest lucru în condițiile în care sindicatele, și de o parte, și de cealaltă, au vorbit mereu de unitate, de a avea aceeaşi limbă la masa tratativelor. Marciuc spune că nu este de acord cu comportamentul unor lideri sindicali din FNME. "Nu ascund că au fost discuții înainte şi cu FNME, dar din câte se pare FNME are alte obiective sau nu vor. Domnul Pîrvulescu nu prea îi temperează pe unul ca Mitrescu, pe unul ca Roșca. Au fost discuții înainte, dar noi la ședința trecută ne-am certat ca ultimii oameni pe acolo și după aceea să facem un protocol doar de dragul să apară în presă, și să dea bine, nu facem", a mai spus Adrian Marciuc.
Liderii FNME nu a putut fi contactaţi pentru a comenta referitor la acest subiect. Actualul CCM al salariaţilor CE Oltenia expiră la 31 martie. În data de 9 februarie ar trebui să înceapă negocierile între administraţie şi federaţiile reprezentative pentru încheierea unui nou Contract. Cei din Federaţia Univers au mai spus că în situația în care vor ajunge la o înțelegere cu administrația CE Oltenia în cadrul negocierilor nu vor avea nevoie și de semnătura celor de la FNME. Au spus că Univers reprezintă în prezent 7200 de salariați ai CE Oltenia și că nu era nevoie nici de încheierea unui protocol cu celelalte federații.
PREVEDERI
Prin protocolul încheiat de cele trei federații se arată că acestea se vor susține reciproc și vor stabili obiective comune. Totodată, federațiile, s-au angajat să întreprindă acțiuni comune, proteste, mitinguri și chiar declanșarea conflictului de muncă, în cazul blocării negocierilor. Mai mult, organizațiile semnatare și-au luat angajamentul că nu vor întreprinde acțiuni care să afecteze în vreun fel federațiile semnatare.