Protest împotriva schimbărilor climatice la Târgu Jiu

Tinerii din Târgu Jiu se vor alătura vineri celor din întreaga lume într-un protest împotriva schimbărilor climatice. “Vineri, 27 septembrie, va avea loc în Târgu Jiu o manifestație din cadrul Global Climate Strike, serie de proteste ale tinerilor la nivel internațional pentru declararea stării de urgență climatică. Ne vom întâlni la ora 16.00 în Parcul Coloana Infinitului, de unde vom pleca pe Calea Eroilor înspre centrul pietonal. Ne vom opri în Piața Prefecturii, unde se va desfășura manifestația și unde vom încerca să ne transmitem mesajul către cei care ar trebui să ne reprezinte și care iau decizii pentru acest județ”, arată organizatorii într-un comunicat.

Sunt însă invitate la protest persoane de toate vârstele, chiar dacă tinerii au pus bazele acestei mișcări. “Manifestația va fi una pașnică, nonviolentă și neperturbantă și este organizată conform legii”, mai arată sursa citată.

Gorjul se confruntă cu numeroase probleme de ordin ecologic, spun organizatorii protestului, care au amintit defrișarea pădurii de la Drăgoieni, poluarea produsă de termocentralele pe cărbune, dar și depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor.

În săptămâna 20-27 septembrie, manifestații de acest tip au avut sau vor avea loc în mai multe orașe din România, și anume București, Timișoara, Craiova, Bacău, Cluj-Napoca, Iași, Călărași. La nivel global, acestea au atras zeci de mii de participanți în marile metropole (Londra, Sydney, etc.).

În primăvară a mai fost un protest similar la Târgu Jiu, la care au participat zece persoane. (A.A.)

Galerie foto


Vizualizări: 1,398

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: